Operatorul Distrigaz Sud a anuntat ieri in cadrul unei conferinte de presa ca in primul trimestru ar putea avea loc o crestere de putin peste 6%, dar sub 10% a pretului la gaze naturale, insa Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei
Operatorul Distrigaz Sud a anuntat ieri in cadrul unei conferinte de presa ca in primul trimestru ar putea avea loc o crestere de putin peste 6%, dar sub 10% a pretului la gaze naturale, insa Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) nu a fixat inca noile preturi ale gazelor.
"In ceea ce priveste negocierile privind tariful, trebuie sa va reamintesc ca din acest an intram intr-o noua perioada de reglementare. Aceasta va dura intre 2008 si 2012. Ne-am propus sa facem o detaliere a costurilor pe urmatorii cinci ani, ceea ce permite limitarea costului catre client din 2008. Au mai fost discutii complementare cu ANRE dincolo de 1 ianuarie si autoritatile romane nu au fixat inca pretul gazelor. Poate de la 1 februarie acestea vor fi deja publicate", a declarat directorul general al Distrigaz Sud, Arnaud Bernard, citat de Mediafax.
Reprezentantul companiei a mai spus ca aceasta crestere este determinata si de cresterea valorica a gazului de la sursa si, in mod normal, aceste tarife trebuia publicate de la 1 ianuarie. Cu toate acestea, solutia gasita a fost sa se decaleze scumpirea gazelor naturale, care intervenea de la 1 ianuarie si urma sa se produca treptat pe timpul anului. "Ştiu ca exista scumpiri care sunt gandite pe o perioada de trei ani, insa acest lucru reprezinta un efort din partea companiei. Aceasta crestere a pretului gazelor vrem sa o facem acceptabila pentru clienti. Consideram ca putin peste 6%, dar sub 10% ar fi o oferta acceptabila si pentru Distrigaz Sud. In aprilie este posibila o reconsiderare a pretului gazelor. Oricum, evolutia pretului gazelor in 2008 va fi in crestere", au mai precizat reprezentantii companiei.
Distrigaz Sud, companie controlata de grupul Gaz de France, a mai mentionat ca, in cazul in care noile tarife la gaze nu vor fi publicate de la 1 februarie in Monitorul Oficial, prejudiciul adus societatii va fi de 1,5 milioane lei/zi.
"Vom pierde in continuare daca nu vor fi publicate noile tarife la 1 februarie, iar o crestere medie a tarifelor de distributie de 6% este inacceptabila", a subliniat directorul financiar al Distrigaz Sud, Pierre Parvex.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.