Sorin Antohi face pentru Cotidianul o radiografie a luptelor culturale din Romania si a mizelor acestora. Recent, la Editura Polirom, el a publicat o carte care detaliaza aceasta tematica.

Ultima dvs. carte - „Razboaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public", Polirom, decembrie 2007 - ataca din mai multe unghiuri o tema de istoria ideilor cu mare potential mediatic: „razboaiele culturale". Care sint cele mai pregnante caracteristici ale „razboaielor culturale" din tara noastra?

„Razboaiele culturale" romanesti sint (in genere) ca si cultura noastra (reiau si elementele unor analize mai vechi): (a) preponderent literar-artistice, fiindca acest domeniu e cel mai articulat la noi; filosofiile si ideologiile se grefeaza pe ceea ce eu numesc „estetica metafizica a societatii", avind in centru fantasma unui canon non-negociabil; (b) elitiste: numarul celor afectati in vreun fel, cu „forumisti" cu tot, e neglijabil in raport cu masa persoanelor relativ educate, fiindca acestea din urma sint mesmerizate de scandalurile politice interminabile (in care ideologiile, deci cultura in sens larg, nu joaca nici un rol) si de autocontemplarea metonimica-vicarianta-narcisica prin reality shows; (c) provinciale, adica fara contributii novatoare si deschideri comparative, derivate, intirziate, mimetice, bovarice etc.; (d) fara memorie: dincolo de un eventual gust amar si de insidioasa blazare, dupa marile noastre batalii simbolice nu ramin decit citeva clisee si o persistenta stare de animozitate, de „pace inarmata", putin favorabila decantarilor si clarificarilor; vestea buna pentru semidocti si ignoranti este ca fiecare generatie poate reinventa roata. Fierbem, asadar, in suc propriu, reusind chiar sa-i atragem pe putinii straini care se intereseaza de noi in luptele noastre factionale fara orizont.

Ati fost vreodata si combatant in asemenea „razboaie"? Daca da, in care anume si de ce?

Da. Intre 1990 si toamna lui 2006, desi am trait mai mult in strainatate (cu o medie de doua-trei luni pe an in tara), „vocea" mea s-a auzit pe cele mai multe teme de interes public, asa cum s-au conturat ele in timp. Astfel, cartile mele de convorbiri cu Adrian Marino, Alexandru Zub si Mihai Sora (acum accesibile online pe site-ul Editurii Polirom) au fost mult recenzate, dezbatute, citate; interviurile mele scrise au generat numeroase reactii; nici prestatiile mele la radio si televiziune nu au trecut neobservate, judecind dupa ecourile de care am stiinta. Dar si celelalte carti ori articole publicate de mine in Romania au fost „angajate", fiindca temele lor nu sint „inocente" (Max Weber insusi, avocatul stiintei axiologic neutre intr-o disputa veche de peste un secol, nu absolutiza acest principiu, aparind dreptul omului de stiinta la convingeri proprii): utopia, identitatea metafizica normativa a romanilor si geografiile simbolice ale spatiului in care traim, discursurile social-politice, liberalismul clasic, diverse teorii si metode din stiintele sociale si umane, mai multe mode intelectual-ideologice, istoria ideilor si istoria intelectuala din epoca moderna si contemporana, societatea civila, educatia si cercetarea, istoria recenta etc. Am intervenit, in limita timpului si a competentei, in multe dezbateri publice, deoarece am vrut sa contribui, oricit de modest, la edificarea unei culturi critice in Romania postcomunista. Pozitia mea este inspirata politico-ideologico-epistemologic de liberalismul clasic (citit in spiritul sau, istorizat riguros, deschis spre anumite experiente si idei conservatoare sau social-democrate) si de un umanism intercultural care incearca sa integreze deopotriva critica traditiei si pe cea a (post)modernismului. O atare pozitie e greu de conturat si de comunicat in Romania, unde - datorita unei inclinatii endemice spre dogmatism mimetic si adeziuni absolute (la noi, pina si relativismul devine absolut!) - toate diferentele devin divergente si apoi conflicte ireductibile - chiar „razboaie culturale".

Credeti ca am avut, in anii tranzitiei, multe „razboaie culturale" inutile?

Da. De pilda, „razboaiele culturale" fratricide din interiorul vastei zone de consens tacit a occidentalismului. Vorbesc mult (uneori implicit) despre asta in cartea mea recenta, chiar si atunci cind intru in detaliile tehnice ale unor teorii si ideologii aparent fara ecou la noi, fiindca, in opinia mea, e pacat sa ne risipim modestele resurse intelectuale in rafuieli otravite cu potentialii aliati in lupta pentru cauze nobile, impotriva unor adversari comuni. (Nu vorbesc de cazul meu! Eu mi-am asumat tot ceea ce era de asumat din criticile care mi s-au adus in mod justificat din toamna lui 2006 incoace, iar tacerea mea publica totala de un an, precum si o rezerva penitenta care pe anumite planuri se va prelungi inca multa vreme constituie dovezi ca inteleg sa platesc pentru greselile proprii.)

Exista oare si „razboaie culturale" care inca nu s-au declansat, desi ar trebui?

Cred ca da. Nu pot oferi profetii, dar uneori astept dispute serioase, nu neaparat „razboaie culturale" (dar, cum am vazut, ele sint inevitabile in Romania), pe urmatoarele teme extrem de presante: religie, stat si societate; regionalizarea dezvoltarii economice; sistemul protectiei sociale si serviciilor medicale; schimbarea demografica (diminuarea si imbatrinirea populatiei, emigratia si imigratia); educatia.

Scrieti, in introducerea volumului, ca „urmatorii ani ar trebui sa aduca in tara noastra o trecere de la receptarea preponderent publica a cartilor savante la aceea preponderent academica". Pe ce va bazati cind faceti o astfel de proiectie?

Ma bazez pe confluenta a doua dinamici simultane, care ne aliniaza la transformarea globala a sferei publice: (a) numarul specialistilor romani in stiintele sociale si umane a crescut substantial dupa 1990, iar refluxul (datorat declinului demografic si orientarii spre alte discipline) nu s-a amorsat inca serios; chiar daca se stabilesc in strainatate, multi dintre specialistii amintiti ramin activi pe scena academica interna, contribuind adesea la ridicarea nivelului ei; (b) scade vertiginos interesul general pentru idei, pentru stiinta, pentru cultura inalta, publicul larg devenind tot mai incult, mai dezorientat si mai fragmentat, fiind cel mult atras spre nisele aleatorii de pseudo-cunoastere oferite de societatea de consum (ezoterisme, istoriozofii, neognoze etc.). Desigur, „proiectia" mea este optimista numai pe plan statistic: numarul mare de specialisti nu garanteaza altitudinea dezbaterilor, ci frecventa lor.

Cultura in sase razboaie

In „Razboaiele culturii" (Ed. Polirom, 2007), Sorin Antohi abordeaza polemic sase teme: „Scoala" de la Paltinis, istoria intelectuala recenta a liberalismului, raporturile dintre istorie, memorie, fictiune si ideologie, comunitarismul ca utopie, atractia intelectualilor fata de tiranie si criza spiritului american. Puteti descarca volumele de convorbiri realizate de Sorin Antohi de pe www.cotidianul.ro/select