Melescanu si pungile

Attila Korodi greseste. Ministrul Mediului nu-si cunoaste mediul. In chestiuni de toxicitate publica, punga de plastic e un moft sintetic.

Korodi are acea sensibilitate de inginer care il face sa creada ca o punga se descompune si dispare in nu mai putin de 100 de ani. Inainte sa ceara acreditarea acestui basm ecologic, Korodi trebuie sa lamureasca doua lucruri. Mai intii, sa gaseasca si sa prezinte o punga produsa in 1963. Apoi, sa masoare acele cazuri de toxicitate extrema care duduie la citeva birouri distanta de ministrul Mediului. Candidatul extrem: Teodor Melescanu. Intrebarea-cheie pentru calitatea generala a mediului nostru etic si politic: in citi ani se va disipa efectul Melescanu?

Cazul Melescanu e un subprodus de mare complexitate, una dintre consecintele superioare ale inferioritatii intelectuale a regimului comunist. Laolalta cu Nastase, Cosea, Dijmarescu, Daianu si alti colegi de profil moral si lustru cultural, Melescanu s-a dovedit perfect pregatit pentru a juca farsa de aparenta democratica a postcomunismului. Caci Melescanu a fost educat si programat sa degaje un anume aer de expertiza benefica si bonton diplomatic. La Melescanu nu te poti rasti ca la Iliescu. Omul e prea civilizat si intretine relatii prea bune cu partea subtire a vietii. Pina aici, ambalajul. Sau, ca sa inteleaga si Harry Orban Potter, abia de aici incepe Camera Secretelor.

Adevarul despre Melesanu si colegii lui de parcurs e functia, nu decorul. Iar functia se vede, acum, in clipa in care distinsul si rafinatul joaca expert geamparale, cu plosca in mina, alaturi de floarea lotrilor. Teodor Melescanu il continua pe Chiuariu spre a o precede pe Norica Nicolai, iar asta inseamna un singur lucru: anihilarea Justitiei. Cu mijloace formale si chiar cu o aparenta reverenta in fata procedurii, Melescanu desavirseste un act de toxicitate nemaivazuta. Lectia nu va scapa studentilor sai de la Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii Bucuresti, asa cum nu va scapa nici omului fara carte: stiinta si manierele sint de ochii lumii. Viata nu e nimic altceva decit arta plasamentului in poala borfasilor.

Melescanu, ministrul care se preface indragostit de litera legii spre a-i asigura lipsa de greutate, e esenta iluzorie si incurabila a regimului nostru politic. Melescanu seamana leit cu televiziunea publica si cu toata salba de institutii care maimutaresc reguli, numai si numai spre a consolida Republica Demnitarilor, regimul care isi transforma raufacatorii in magnati, lumini si sanctitati extralegale.

Temeritatea extraordinara cu care un ministru al Justitiei refuza sa dea curs Justitiei nu are nimic interimar. Ea e reflexul unei deprinderi adinci, de sistem, si aduce societatea romaneasca in fata unui paradox nefericit: inainte, cu o europenizare intemeiata pe stirpirea pungilor si protejarea oligarhiei, sau rezistenta pe pozitii, alaturi de brutalitatea de bun-simt a presedintelui Basescu, singura fortificatie in calea alunecarii complete in gol. Fiecare alege ce vrea. Dar, mai intii, ar fi bine sa stim, si unii, si altii, ce se afla in dosarele blocate de Melescanu. Si, pentru asta, ele trebuie sa ajunga in Justitie.

---

Despre autor: