"Am initiat discutii cu Ministerul Transporturilor si incercam sa vedem daca exista infrastructura pentru a aplica o astfel de metoda. In esenta, dorim ca, pentru inceput, TIR-urile care doar tranziteaza Romania sa nu o mai faca pe sosea, ci la intrarea in tara sa fie incarcate in vagoane speciale de tren, cu care sa ajunga pana la locul prin care doresc sa iasa din tara", a precizat ministrul Korodi, pentru Mediafax, precizand ca masura odata adoptata ar urma sa fie apoi aplicata si in cazul transportatorilor romani, daca ar fi interesati.
Ministrul va mai propune o lege prin care pungile de plastic nebiodegradabile, disponibile gratis la comercianti, sa fie taxate astfel incat sa-i determine pe vanzatori sa foloseasca ambalaje alternative din materiale biodegradabile. El a precizat ca nu va fi interzisa utilizarea pungilor de plastic clasice, dar va fi descurajata folosirea lor prin taxare, concomitent cu actiuni de stimulare a consumului de pungi din materiale biodegradabile: plastic biodegradabil, hartie si panza, urmand ca, potrivit calculelor ministrului, acestea sa produca efecte in 2009.
Taxa auto aproape gata
Comisia Europeana a avut trei observatii la noul mod de aplicare a taxei de prima inmatriculare, Guvernul urmand sa dea forma finala a actului normativ in functie de aceste observatii, a declarat ministrul Mediului. El a precizat ca CE a cerut Romaniei sa stabileasca un cuantum mai mare al taxei pentru masinile mai slabe din punct de vedere al tipului de catalizator euro folosit, ca taxa sa scada mai mult in functie de vechime in cadrul aceleiasi grupe euro si ca procedura de contestare a taxei sa fie extinsa si mai clar stabilita. Demnitarul a precizat si ca Romania nu va mai trimite la Bruxelles vreun nou document legat de valorile modificate ale taxei, ci va transpune in legislatie direct valorile stabilite in functie de noile cerinte.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Mihai Morar, mesaj emoționant la 20 de ani de căsnicie. Imagini rare de la...
Sursa: kudika.ro