Scandalul legat de declansarea urmaririi penale a opt demnitari a atins cote inimaginabile, Administratia Prezidentiala considerand necesar sa filmeze etapa predarii documentelor sigilate la Ministerul de Justitie. Gestul a fost justificat de teama c
Scandalul legat de declansarea urmaririi penale a opt demnitari a atins cote inimaginabile, Administratia Prezidentiala considerand necesar sa filmeze etapa predarii documentelor sigilate la Ministerul de Justitie. Gestul a fost justificat de teama ca s-ar putea invoca neprimirea dosarelor. Ministrul interimar al Justitiei, Teodor Melescanu, a decis ieri sa puna dosarele lotului "celor opt" inapoi in brate presedintelui. O premiera in actul romanesc de justitie. Melescanu a invocat erori procedurale. "Verificand documentatia primita de la Presedintie, a rezultat ca aceasta era incompleta, constand doar in referatele procurorilor de caz si ale procurorilor-sefi ai structurilor de Parchet, lipsind dosarele propriu-zise. Intr-o atare imprejurare, ministrul Justitiei nu a putut pune la dispozitia Parchetului dosarele, in conditiile legii", a sustinut Melescanu. Liderul PD-L Emil Boc, si el jurist, l-a acuzat: "Domnul Melescanu a interpretat intr-un mod abuziv, din dorinta de a amana accesul la justitie cu privire la ministri, la colegii sai din cabinet. Solicitarea ministrului Melescanu de a avea la mana dosarul cauzei este abuziva si nelegala". Interimarul de la Justitie a spus insa ca presedintele ar avea obligatia de a transmite ministrului dosarele cauzelor, cu numar de file cu tot, in referatele Parchetului, iar in situatia de fata dosarele nu ar fi fost primite. DNA n-a comentat decizia lui Melescanu. In schimb, liderii politici nu s-au ferit sa comenteze. Speculand gestul colegului sau, vicepresedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat: "Avem fie explicatia unei superficialitati, fie graba pentru spectacol mediatic din partea lui Basescu si a staff-ului sau". Parerea lui Cezar Preda, lider PD-L, este ca se vor folosi toate mijloacele pentru a impiedica anchetele penale in aceste cazuri. Vicepresedintele PNL Puiu Hasotti a spus: "Presedintele a facut un abuz in functie si a tulburat bunul mers al institutiilor publice". C.V. Tudor s-a bucurat ca Melescanu l-a "obraznicit" pe Basescu, iar liderul PSD, Mircea Geoana, i-a incurajat pe autorii retrimiterii avizelor la Cotroceni "sa nu se lase incovoiati". Senatorul UDMR Peter Ekstein Kovacs considera ca "se exploateaza la maximum neclaritatea legislatiei". Conservatorul jurist Sergiu Andon a explicat si el: "Ma indispune decizia luata de ministrul interimar". Dupa o zi intreaga in care liderii politici s-au inghesuit pe micile ecrane, Traian Basescu a anuntat ca a decis sa sigileze cele patru cutii mari cu copii ale documentelor si sa le trimita la Ministerul Justitiei, unde au si ajuns, in jurul orei 19.00. A precizat insa ca le vrea inapoi. Mai mult, Melescanu este avertizat: "Legea nu prevede pentru ministrul Justitiei dreptul studierii documentelor care au stat la baza referatelor procurorilor, ci doar rolul de a primi dosarul cauzei si de a-l transmite catre Parchetul General". Fiind vorba despre probe la dosar, nici ministrul si nici o alta persoana din minister nu le pot copia, cerceta sau face publice. Interimarul este rugat sa asigure securitatea documentelor si sa respecte sigiliul aplicat de Administratia Prezidentiala. Oricum, toate documentele originale primite de la Parchet fusesera transmise ministrului Justitiei pe data de 16 ianuarie, iar la Administratia Prezidentiala s-au mai aflat doar copii ale documentelor care au stat la baza redactarii rapoartelor de solicitare a aprobarii inceperii urmaririi penale, originalele aflandu-se la institutiile emitente: DNA si Parchetul de pe langa ICCJ. Melescanu a anuntat aseara ca insista sa afle continutul dosarelor sigilate.
Despre autor: