Anul 2007 a fost un an foarte bun pentru industria de carte. Pentru Romania e frumos ca, in timp internetul se dezvolta exponential, iar utilizatorii de calculatoare sunt din ce in ce mai multi, vanzarea de carte e din ce in ce mai mare. In plus

Anul 2007 a fost un an foarte bun pentru industria de carte.
Pentru Romania e frumos ca, in timp internetul se dezvolta exponential, iar
utilizatorii de calculatoare sunt din ce in ce mai multi, vanzarea de carte e
din ce in ce mai mare. In plus, editurile au inceput sa-si dea seama ca, daca
fac evenimente la lansarea cartilor, acestea se vand mai bine.

In 2007 l-am intalnit pentru prima data pe cel pe care-l
consider cel mai bun scriitor roman al generatiei postdecembriste, Filip
Florian. Am fost acasa la el sa fac un interviu si l-am gasit timid, simpatic,
povestindu-mi despre lumile carora le da viata cu atata sinceritate si
simplitate, incat m-a emotionat foarte tare. “E si chin, ca, na... asa e
scrisul. Dar atunci cand e sa fie bucurie e asa de mare si de frumoasa, incat
cred ca asta e noima, asta e sensul. (...) Intr-adevar, e un act de mare singuratate
si uneori ma ajunge singuratatea asta, nu pot sa stau perioade foarte mari
complet singur. Dupa zece zile incep sa simt nevoia sa fiu inconjurat de oamenii
care-mi sunt foarte dragi. Dar in perioadele de singuratate totala scriu cel
mai bine.” Filip lucreaza la o noua carte in aceste zile, carte pe care la sfarsitul
anului o vom gasi in librarii.

Tot anul trecut am mai descoperit o carte minunata, “Tihna”,
si am aflat ca autorul ei, Attila Bartis, e ungur de origine romana. Partea
frumoasa e ca, la vremea la care am citit eu cartea, l-am intalnit pe Filip,
care e prieten cu Attila. Asa ca, la prima vizita a lui Atilla, l-am cunoscut.
Erau amandoi pe terasa la Muzeul Taranului si povesteam despre lumile pe care
le creeaza, despre personajele care prind viata pe hartia din fata lor. Iar
Attila imi spunea lucruri care semanau cu ceea ce imi declarase Filip in
interviu. “Stiu de ce sunteti prieteni asa de buni”, le-am zis atunci. “Aveti
trairi aproape similare, mi-ati povestit aproape la fel despre experienta
scrisului.” S-au uitat unul la altul si s-au rusinat, cumva. Romanul lui Attila
Bartis, “Plimbarea”, a fost tradus, iar in primavara il gasim in librarii.

Daca ati citit “Tihna” lui Attila Bartis ar trebui sa cautati
si “Cartea vietii mele”, romanul
autobiografic a lui Eugen Istodor. O data cu cartea asta, cu care taie
in carne vie in propriul suflet, m-am imprietenit cu Eugen. Pentru mine, Eugen
Istodor e un Cosmin Bumbut cu vorbe; ce face Cosmin cu aparatul de fotografiat
face Eugen cu pixul. Amandoi scot emotiile de la oamenii obisnuiti pe care-i
fotografiaza/ intervieveaza, dar in forma cea mai fireasca, de te si miri cum
au intrat in sufletul lor. Dupa ce i-am citit cartea, am vrut sa-i fac cadou “Tihna”
lui Bartis, pentru ca au o lume comuna, dar m-am pierdut undeva pe drum.

Anul 2008 a inceput foarte bine in ceea ce priveste
industria de carte. The New York Times Book Review e tradus in romaneste si apare
la chioscuri in fiecare luni, la doua zile dupa aparitia americana. E un pas mare pentru piata de
carte, chiar daca Dilemateca nu se va simti foarte bine la vanzari.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.