Sunt vremuri poate demult uitate, insa imi amintesc cu nostalgie de momentele in care ma plimbam prin centru si vedeam primele pete de culoare ce se conturau in vitrinele magazinelor cu imbracaminte. Fara nici cel mai mic efort de memorie imi amintesc de micul alien E.T. si de bicicleta interbelica agatata de perete ce strajuia intrarea intr-un magazin turcoaz. Da, este vorba despre Dada de pe Tache Ionescu, acolo unde se afla si-n ziua de azi. Eram fascinata de podeaua de sticla, de fabuloasele bijuterii din argint din sertarase si de toata amenajarea magazinului, absolut inedita pentru acea vreme. N-am uitat nici prima jacheta cumparata de acolo de care eram foarte mandra. Acum s-a extins, pe langa cele patru magazine din Bucuresti, Dada exista si in alte orase importante din lume: Amsterdam, Atena si Tokyo.
Un alt magazin, ce si-ar fi meritat pe buna dreptate termeni ca "trendsette" sau "cool", pe atunci necunoscuti, este Hippie Hippie Shake. Tin minte ca se afla la parterul Teatrului Tandarica si era unul dintre primele magazine de pe la noi care oferea optiunea de a iesi din tipar prin produsele comercializate. E genul de magazin in care sansele de a gasi doua articole identice erau destul de mici. Nu pot uita aglomeratia de la intrare, cand de multe ori trebuia sa astepti afara pentru a face rocada cu cei care ieseau. Coloratul Hippie Hippie Shake dainuie si astazi in centrul capitalei, cu doua magazine in apropiere de piata Amzei. Probabil ca multi isi amintesc de acea perioada, intre '90 si '94, cand magazinele cu haine incepusera sa infloreasca. Nu retin aparitia lor cronologica, memoria mea a captat mai mult vizual. Asa cum mi s-a intiparit si "Myx", un magazin acum desfiintat, care isi facuse aparitia pe piata romaneasca o data cu telefonia mobila. Sunt curioasa cati isi mai amintesc de magazinul Myx. Situat in spatele Palatului sutu, atunci cand erau reduceri coada era absolut imensa, iar tinerii asteptau cu stoicism intrarea in magazin. Nu garantez nici acum pentru calitatea hainelor marca Myx, dar pentru ca se incadrau undeva in zona urban style, un aspect rar intalnit pe atunci, il facea sa fie special. Desi situate cumva la alt nivel al accesibilitatii, n-am uitat nici de Naf Naf, de pe Magheru, de lantul de magazine Castel sau de primul Levis si de placerea cu care le colindam in anii studentiei. Dar privind in urma, am sentimentul ciudat ca e o perioada aproape uitata, probabil din cauza anilor ce au trecut, probabil pentru ca nici macar gigantul Google nu ne poate ajuta.
Despre autor:
Sursa: Romania Libera
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Mihai Morar, mesaj emoționant la 20 de ani de căsnicie. Imagini rare de la...
Sursa: kudika.ro