"In limba ta ti-e dor de mam�,/Si pranzul e mai pranz"

SA NU-I FIE DE DEOCHI DE VIATA!
"In limba ta ti-e dor de mama,/ Si vinul e mai vin, si pranzul e mai pranz,/ Si doar in limba ta poti rade singur,/Si doar in limba ta te poti opri din plans./ Iar cand nu poti plange si nici rade,/ Cand nu poti mangaia si nici canta,/ Cu al tau pamant, cu cerul tau in fata,/ Tu taci atuncea tot in limba ta."

Tulburatoare versurile fratelui Grigore Vieru, marele poet de limba romaneasca aruncat de talciocurile infecte ale facatorilor de istorie stramba dincolo de un hotar artificial, ce desparte Romania Mama si Basarabia. Pentru ca limba este una din temeiniciile vietii fiecarui om, cei care sunt dusi de furtunile destinului departe de tara unde au vazut lumina sufera de dor de limba lor. Rascolitoare a fost povestirea unei romance frumoase casatorite cu un bogatas in Germania. Ea scria unor prieteni din tara ca in fiecare zi isi pune problema cu ce masina sa se duca la plimbare, avand in curte un Mercedes, un BMW si un Audi, dar stiti dupa ce tanjea? E de necrezut! Romancei frumoase, rasfatata de bogatie in Germania, ii era dor de tara si mistuitor de dor de limba romaneasca: "Imi doresc chiar o nenorocita de coada din aceea la care te-asezai de cu noapte sa prinzi la Alimentara o punga cu tacamuri, dar sa stau la coada si sa aud in jurul meu vorbindu-se romaneste". Celor care sunt plecati de-acasa, care nu mai au sub talpi pamantul romanesc le e dor teribil de tara. De altfel, stiinta a pus si in termenii concreti ai datelor riguroase aceasta legatura cu locul natal, care a moderat inca de la stra-strabunici pana la omul de astazi o structura a fiintei, un mecanism al organismului, o alcatuire a sufletului care merg ca unse in mediul in care te-ai nascut si tu, si stramosii tai. Astfel, omul se simte bine, are putere si somn odihnitor daca se afla in locul in care s-a nascut, pentru ca fiinta lui cu multe generatii in urma a fost acomodata cu apa si pamantul locului natal. Organismul lui se simte confortabil daca bea lapte si mananca o bucata de carne de la vacuta care a pascut iarba din pamantul natal. Roadele pomilor trebuie sa fi primit seva prin radacini de la glia stramoseasca unde a vazut lumina zilei. Asa a demonstrat cu date riguroase stiinta ca un om este parte a teritoriului unde s-a nascut el si unde s-au nascut stramosii lui. Asa ca e de lauda si recenta intalnire pe care am avut-o cu o terapeuta romanca din Germania, reintoarsa acasa pentru a deschide o clinica moderna: "De 20 de ani, de cand ne-am realizat in Germania, eu si sotul meu, medic dermatolog, tanjim la momentul intoarcerii in tara noastra. N-am putut niciodata uita ca ne-am nascut pe malurile Crisului". Si nu pot uita nici destainuirea doamnei majestuoase romanca plecata de mult si traitoare in Suedia: "Copiii mei au nascut nepoti in Suedia. Dar i-am invatat ca primele lor cuvinte sa fie romanesti. Sunt fericita cand nepoatele vin seara sa spuna 'Inger, ingerasul meu>> in romaneste si incerc sa le gatesc a doua zi ciorba cu chiftelute, ca uita mereu sa le spuna perisoare".

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe