Delegatia Republicii Moldova in Comisia Unificata de Control a prezentat Transnistriei un document semnat de ministrul de Interne, Gheorghe Papuc, in care exprima disponibilitatea Chisinaului de reluare a negocierilor.

Reprezentantul moldovean in comisie, Ion Leahu, spune ca primul pas spre reluarea negocierilor ar fi crearea unei baze de date cu crimele comise in zona de securitate si autorii lor. "Pentru a mentine un echilibru reciproc in relatia cu partea transnistreana si pentru a evita situatiile negative, trebuie sa existe o colaborare intre parti", a spus Leahu. Pe de alta parte, presedintele in exercitiu al OSCE, ministrul finlandez de Externe, Ikka Kanerva, a cerut joi reluarea negocierilor privind Transnistria. Ministerul de Externe finlandez precizeaza ca, aflat in vizita in regiune, Kanerva a salutat existenta unor semne ce arata ca cele doua parti sint dispuse sa discute despre libera circulatie a marfurilor, serviciilor si a persoanelor de ambele parti ale Nistrului. "Ar fi un prim pas important, oamenii de ambele parti ar iesi cistigatori", a spus Kanerva. OSCE lucreaza intens cu negociatorii pentru redemararea discutiilor in format cinci plus doi (SUA, Rusia, Ucraina, UE, OSCE plus Republica Moldova si Transnistria), ceea ce demonstreaza importanta acordata acestui proces, precizeaza sursa citata.

Republica Moldova nu vrea Institut Cultural Roman Guvernul Republicii Moldova se opune infiintarii unui institut cultural roman la Chisinau, a anuntat Ion Mircea, directorul Directiei Romani din Afara Tarii din Institutul Cultural Roman.

Intr-un interviu publicat de cotidianul "Timpul de dimineata" de la Chisinau, Mircea spune ca se doreste infiintarea unui institut cultural roman la Chisinau, dar "impedimentele nu vin din Romania, ci din Republica Moldova, avind in vedere ca in cursul anilor s-au facut demersuri care nu au fost acceptate de partea moldoveneasca. "In opinia mea, acest institut nu se infiinteaza, intrucit guvernul actual al Republicii Moldova nu gaseste translatori. Nu este capabil sa identifice translatori care sa traduca toate mesajele culturale din limba romana in limba… moldoveneasca", adauga ironic Ion Mircea. El apreciaza ca, fiind un stat european, Romania are posibilitati foarte mari, are fonduri si disponibilitate pentru a crea si intelectualitatii din Moldova "un acces mai mare la valorile patrimoniului european". "Daca sint obturate frontierele intre Basarabia si Romania in privinta culturii, lucrurile stau foarte grav", avertizeaza reprezentantul Institutului Cultural Roman.