Bulgaria va construi la Belene, pe malul Dunarii, vizavi de Turnu Magurele, o centrala nucleara electrica. Astfel, centrala bulgarilor va fi la o azvarlitura de bat de Bucuresti.


Bulgaria a semnat ieri acordul cu Atomstroie

Bulgaria va construi la Belene, pe malul Dunarii, vizavi de Turnu Magurele, o centrala nucleara electrica. Astfel, centrala bulgarilor va fi la o azvarlitura de bat de Bucuresti.

Bulgaria a semnat ieri acordul cu Atomstroiexport pentru construirea celei de-a doua centrale nucleare de la sud de Dunare, in ciuda semnelor de intrebare ridicate de mai multe organizatii ecologiste in privinta problemelor de mediu. Atomstroiexport, filiala nucleara a gigantului Gazprom, a parafat un contract de inginerie, mentenanta si constructie a doua reactoare pe baza de apa presurizata, cu o capacitate instalata de 1.000 MW fiecare.

Rusia este dispusa sa finanteze constructia a doua reactoare la centrala bulgara de la Belene cu un imprumut de 3,8 miliarde de euro, a declarat presedintele rus, Vladimir Putin. Cei doi presedinti au semnat vineri un contract in valoare de 4 miliarde de euro, in baza caruia compania de stat rusa Atomstroiexport va proiecta si produce reactoarele, la mai mult de un an dupa ce Bulgaria a selectat firma pentru construirea centralei. Costurile totale vor fi probabil mult mai mari, de circa 6-7 miliarde de euro, iar Rusia este interesata sa dezvolte si in continuare proiectul.

SUSPICIUNI. Temerile legate de construirea acestei centrale vizeaza faptul ca la ridicarea acesteia se vor folosi atat echipamente rusesti, cat si europene. Potrivit lui Peter Dimitrov, ministrul bulgar el Economiei si Energiei, Atomstroiexport se va asocia cu consortiul franco-german Areva-Siemens, in calitate de subcontractant, pentru 3,997 miliarde de euro. "Corpurile reactoarelor sunt rusesti, dar partea superioara, sistemele de gestiune sunt produse de Areva si de Siemens, deci sunt de productie europeana", a spus Dimitrov despre amestecul de tehnologii folosite. Este pentru prima data cand se va folosi tehnologie nucleara ruseasca intr-un stat al Uniunii Europene. De altfel, criticii lui Putin au numit Bulgaria drept "calul troian al Rusiei in UE", potrivit agentiei de stiri Novinite.

MEDIU. "Dezbateri legate de realizarea reactoarelor nucleare de la Belene au loc inca din anul 2004. In toata aceasta perioada, partea romana a intrebat tot ceea ce era de intrebat si a cerut lamuriri cu privire la efectul reactoarelor asupra mediului inconjurator si a oamenilor. Raspunsurile primite ne-au asigurat asupra sigurantei protectiei mediului. Proiectul bulgar respecta Conventia de la Espoo privind evaluarea impactului asupra mediului in context transfrontalier", ne-a declarat Attila Korodi, ministrul Mediului si Dezvoltarii Durabile. In urma raspunsurilor primite Romania s-a declarat de acord cu realizarea reactoarelor, conform datelor inscrise in autorizatia de mediu. "Pe parcursul lucrarii putem interveni oricand, daca consideram ca reactoarele ne afecteaza intr-un mod negativ, conform CNCAN", a explicat Korodi. Conventia de la Espoo, privind impactul de mediu in context transfrontalier, cere tarilor care desfasoara in zona de frontiera proiecte cu impact sa informeze in totalitate statele vecine si sa le consulte pentru luarea celor mai bune decizii, care sa aiba un minim impact asupra mediului. Procedura Conventiei Espoo este destul de greoaie. Dupa ce secretariatul conventiei a fost sesizat, se constituie o comisie de ancheta de trei membri, cate unul din fiecare stat implicat, si un presedinte dintr-un stat neutru. Comisia devine functionala in momentul in care cele doua state platesc o contributie financiara catre secretariatul Conventiei. Comisia se deplaseaza in zona unde urmeaza sa se desfasoare proiectul cu impact de mediu, de o parte si de cealalta a granitei si ulterior formuleaza concluzii, pe care cele doua state sunt obligate sa le respecte.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.