Schimbarile climatice - incertitudini si actiune

Asupra schimbarilor climatice planeaza inca multe si mari incertitudini. Cat CO2 va fi emis in atmosfera daca nu se va interveni cu nimic? Ce dimensiuni va atinge procesul de incalzire globala in acest caz? Cum si cat de mult vor fi afectate climatele locale, ecosistemele si speciile vulnerabile? Ce impact vor avea schimbarile asupra productivitatii, calitatii vietii si sanatatii? si, evident, care sunt costurile tranzitiei la energii regenerabile si ale conservarii energiei?
Pe masura ce aflam mai multe despre schimbarile climatice - de exemplu despre rolul norilor si oceanelor -, apar si mai multe incertitudini. si totusi, "teoria" efectului de sera, asa cum este ea numita uneori nu fara conotatii peiorative, a fost considerata valabila fara putinta de vreo tagada responsabila. Exista oarece dubii legate de parametrii cantitativi sau daca incalzirea vremii din ultimele decenii poate fi pusa integral pe seama "efectului de sera". Dar incalzirea globala in sine nu face obiectul nici unei dispute stiintifice.
Daca stim ca pamantul se incalzeste, dar nu suntem siguri de viteza procesului si de efectele sale asupra climei globale, care sunt directiile de actiune cele mai importante in aceasta problema? Una este, desigur, sa continuam sa monitorizam fenomenele climatice si impactul lor ecologic. O alta este sa promovam cercetarea si dezvoltarea menite sa ajute la remedierea efectelor. Trebuie urgent sa intelegem ce alternative vor exista la combustibilii fosili, cata energie va putea fi conservata, cum sa extragem dioxidul de carbon din atmosfera si, daca va fi necesar, cum sa ridicam albedoul pamantului, deci capacitatea de reflexie a luminii solare.
Una din metodele de a asigura aportul necesar de cercetare-dezvoltare este sa ne bazam pe finantarea si pilotarea de catre "piata", prin intermediul taxelor, subventiilor, rationalizaii si - cel mai important - prin a convinge companiile si consumatorii ca se va ajunge la o scumpire progresiva a combustibililor fosili. Dar interesele private nu vor cataliza automat si in orice conditii activitatile esentiale de cercetare-dezvoltare; "piata" nu isi va asuma cheltuielile necesare, deoarece investitorii nu pot profita de toate beneficiile aduse umanitatii de ameliorarea incalzirii globale.
Ca atare, cealalta optiune este ca guvernele, in cooperare cu economia, sa finanteze si sa indrume activitatea de cercetare-dezvoltare. De exemplu, se cunoaste deja de ceva vreme ca dioxidul de carbon produs de mari instalatii cum ar fi centralele electrice poate fi captat si transportat prin conducte in locuri speciale, unde poate fi injectat in caverne subterane (poate chiar submarine). Acum 25 de ani se credea ca acest proces ar dubla costurile electricitatii, astazi se estimeaza ca impactul asupra costurilor ar fi mai modest. Dar investitiile in activitatea necesara de cercetare si dezvoltare - a tehnologiei de captare, transport, injectare si sigilare a depozitelor -, dar si prospectarea geologica a siturilor de stocare permanenta vor fi neinteresante pentru interesele private.
Un alt domeniu al cercetarii demn de toata atentia este geoingineria, dar aceasta atentie ii va fi refuzata de sectorul privat. O parte din lumina soarelui este absorbita de pamant, o alta parte este reflectata inapoi. La fel si unele eruptii vulcanice, in special acelea care produc mult sulf, pot raci semnificativ pamantul. Se estimeaza de altfel ca sulful prezent actualmente in atmosfera, emis in special la arderea carbunelui si petrolului, ar putea sa ecraneze semnificativ efectul de sera preconizat.
Ar fi deci utila derularea de experiente reversibile si la scara mica, pentru a determina care substante ar putea fi duse si la ce inaltime pentru a reflecta energia solara. Apoi rezultatele ar putea fi incluse in modele climatice globale pentru a constata unde ar putea fi mai eficient si unde ar aduce beneficii mai multe un astfel de procedeu. Fara doar si poate, o asemenea misiune nu poate fi asumata de sectorul privat, fiind poate mai indicate auspiciile internationale.
Pentru unii, in special pentru administratia Bush, incertitudinea pare o scuza legitima pentru a amana actiunea, considerata "costisitoare". Doar ca aceasta idee pare sa se aplice exclusiv schimbarilor climatice. In alte domenii de politici publice, cum ar fi terorismul, proliferarea nucleara, inflatia sau vaccinarile, politica de tip asiguratoriu precumpaneste: daca exista o probabilitate suficient de ridicata a unor daune semnificative, luam masuri anticipative.
La extrema cealalta se afla principiul denumit deseori "al precautiei", foarte popular in Uniunea Europeana: pana cand un produs, o idee - de exemplu alimentele modificate genetic - nu sunt 100% sigure, omologarea lor trebuie amanata sine die, in ciuda unor beneficii preconizate ca fiind substantiale.
Nici unul dintre aceste principii nu are sens, nici din punct de vedere economic, nici in alt fel. Ar trebui sa cantarim cat se poate de bine costurile, beneficiile si efectele probabile, fara sa fim obsedati de cazurile extreme.
Desigur, incertitudinile legate de schimbarile climatice fac practic imposibile anumite actiuni pentru moment, dar poate si pe termen mai lung. Incertitudinea recunoscuta in ceea ce priveste parametrul "sensibilitatii climatice" implica faptul ca nu are rost sa decidem acum printr-un proces multinational diplomatic care sa fie limita maxima a concentrarii de gaze cu efect de sera, pentru a putea apoi sa stabilim pe baza acestei limite cotele alocate tarilor participante.
Persista inca multe neclaritati in legatura cu schimbarile climatice. Consecinta posibila cea mai grava a incalzirii globale este considerata a fi "prabusirea" calotei de gheata a Antarcticii de Vest, care se sprijina pe fundul oceanului si ajunge la un kilometru sau doi deasupra nivelului marii. Altfel decat in cazul ghetei plutitoare, a carei topire nu schimba cu nimic nivelul marii, gheata de suprafata a calotei ar putea prin alunecarea in ocean sa ridice nivelul apei cu pana la sapte metri, inundand orasele de coasta peste tot in lume.
Pe parcursul ultimelor trei decenii, estimarile probabilitatii ca aceasta calota sa se prabuseasca in ocean sau ale momentului producerii acestui eveniment au fost foarte diferite. Studiile recente privind efectul temperaturii apei oceanelor asupra calotelor de gheata sprijinite pe fundul marii nu sunt de factura sa ne linisteasca. In viziunea mea, ultimele studii ne arata ca prabusirea calotei in acest secol este putin probabila - dar si asupra acestei predictii planeaza incertitudinea.
Ca reactie la atatea si atatea incertitudini, nu ar trebui nici sa asteptam confirmari depline inainte de a actiona, dar nici sa actionam ca si cum am avea de-a face cu date certe pana cand ne asiguram ca nu exista nici un pericol. Aceste doua extreme nu sunt singurele optiuni.

Thomas C. Schelling este laureat al Premiului Nobel pentru Economie in 2005

Copyright: Project Syndicate/The Economists' Voice, 2008
www.project-syndicate.org

---

Despre autor: