>> Erste Bank are o capitalizare
>> Erste Bank are o capitalizare de 13,256 miliarde euro, conform cotatiei de 41,91 euro, cu 16% mai mica decat la finalul anului 2007.
Presedintele Banat-Crisana (SIF1), Ioan Cuzman, crede ca listarea Erste, grupul financiar austriac care controleaza Banca Comerciala Romana (BCR), ar putea surveni in a doua parte a lunii februarie.
Erste Bank este listata deja pe doua burse europene, cea de la Viena si cea din Praga. La Bucuresti, Erste Bank va fi market-maker pentru actiunile proprii, incercand sa mentina cursurile titlurilor Erste la Bucuresti, Viena si Praga la niveluri apropiate.
Listarea Erste la BVB nu va schimba metodologia de calcul al detinerilor SIF-urilor la BCR, in activul net al acestora. Cele cinci SIF-uri detin, cumulat, 30% din BCR. Conform normelor CNVM, actiunile BCR detinute de SIF-uri sunt calculate in activul net la valoarea contabila, care in prezent este de 3,60 lei/actiune, potrivit lui Adrian Danciu, analist la Broker Cluj.
Totusi, spune analistul Adrian Danciu, se poate estima o valoare de piata a unei actiuni BCR. Pentru a calcula actiunile BCR la o valoare apropiata de valoarea de piata, ar trebui ca SIF-urile, care controleaza peste 30% din capitalul social al BCR, sa accepte o conversie a actiunilor detinute in actiuni Erste, la fel cum s-a intamplat in cazul salariatilor BCR. Acestia au acceptat sa primeasca o actiune Erste Bank in schimbul a sase actiuni BCR. Cotatia la zi de la Bursa din Viena a titlurilor Erste este de circa 42 euro (41,91 euro/actiune). Aceasta ar putea oferi, indirect, o valoare de piata a unei actiuni BCR de aproape 7 euro pe actiune, daca tinem cont de faptul ca salariatii bancii romane au renuntat la sase actiuni BCR contra unei actiuni Erste. Presedintele SIF Banat-Crisana a declarat ca intre SIF-uri si Erste au existat discutii privind o conversie a actiunilor BCR, dar acestea nu s-au concretizat.
Valoarea unitara a activului net (VUAN) pentru fiecare SIF in parte ar creste considerabil daca ar exista o astfel de conversie. "Am calculat ca, la un pret de 20 lei/actiune BCR, valorile unitare nete privind detinerile de titluri BCR ar creste cu 1,44 lei la SIF Banat-Crisana (SIF1), cu 1,52 lei la SIF Moldova (SIF2), cu 0,68 lei la SIF Transilvania (SIF3), cu 0,98 lei la SIF Muntenia (SIF4) si cu 1,39 lei la SIF Oltenia (SIF5)", a declarat Adrian Danciu.
In cazul detinerilor SIF-urilor la BCR - peste 30% - miza este destul de mare, deoarece deciziile importante in adunarea generala nu se pot lua decat cu 75% din capitalul social. De aceea, potrivit analistilor, SIF-urile ar putea cere un factor de conversie mai bun decat in cazul salariatilor BCR.
Listarea BCR la BVB ar fi o alta posibilitate de evidentiere a actiunilor BCR, la pretul pietei, in activul net al SIF-urilor.
Deocamdata, potrivit lui Danciu, pana la realizarea unei conversii de catre SIF-uri sau listarea BCR la bursa, nu ne ramane decat sa adaugam o valoare ipotetica la VUAN-ul fiecarui SIF.
Erste Bank und Sparkassen este a doua banca din Austria, cu active de peste 200 miliarde euro, si a afisat un profit de 838 milioane euro in primele primele noua luni ale anului 2007.
Deprecierea din ultima perioada a actiunilor Erste Bank detinute de salariatii BCR a fost compensata de aprecierea monedei euro in raport cu leul.
Despre autor:
Sursa: Romania Libera
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Mihai Morar, mesaj emoționant la 20 de ani de căsnicie. Imagini rare de la...
Sursa: kudika.ro