Premierul care nu a facut (niciodata) nimic

Despre Tariceanu se spune, o spun chiar colegii de partid, ca nu a fost nevoit niciodata sa faca prea mari eforturi pentru a obtine ceea ce dorea... sau poate, chiar ceea ce "nici cu gandul nu gandea". "Soarta", ori mai exact, colegii amintiti, i-au pus "pleasca guvernarii" in poala si Tariceanu nu a facut altceva decat sa accepte "resemnat" noua sa postura si noile sale responsabilitati. Pentru el a lucrat intotdeauna... conjunctura. Nici in perioada ulterioara numirii sale in functia de premier, atunci cand atacurile asupra sa si asupra Cabinetului pe care-l conducea s-au intetit pana aproape de limita unui "razboi fraticid", Tariceanu nu a facut altceva decat sa profite din plin de conjunctura unei situatii politice ambigue si a unei dezorientari doctrinare accentuate a intregii clase politice.
Disputa dintre fostii aliati si imposibilitatea constitutionala a locatarului celuilalt Palat exponent al Puterii de-al demite din functie, precum si neputinta democratilor in definirea unor atitudini politice independente de zona Cotroceniului nu au dus, poate paradoxal, decat la consolidarea pozitiei sale. Mai mult chiar, balbaielile social-democratilor in actiunea de regrupare interna si in definirea clara a pozitionarii partidului pe scena parlamentara, precum si incapacitatea partidelor mici de respectare a liniilor proprii de viziune ideologica dincolo de scaunele confortabile parlamentare sau guvernamentale, au dat numeroase "baloane de oxigen" actualului premier. Despre calitatea prestatiei celor doua Cabinete conduse succesiv de Tariceanu s-au scris rauri de cerneala si daca se poate vorbi de un consens politic in toata perioada agitata a ultimului mandat legislativ, acesta nu face referire decat la incompententa Executivelor conduse de actualul premier. Si totusi... Cabinetele Tariceanu remaniate direct de DNA ori de adversarii politici prin metode mai putin ortodoxe, insa spectaculoase, gen show-uri televizate in direct, au supravietuit si avalansei de motiuni de cenzura si diverselor "examene" parlamentare, cum ar fi asumarea raspunderii sau legea Bugetului. Cu o sustinere parlamentara de nici 20% si una populara asemenea, Tariceanu a reusit sa supravietuiasca la parghia executiva a Puterii fara sa depuna prea multe eforturi politice, dar si fara semnificative contestari in randul propriului sau partid. S-ar putea spune, o reusita in plan politic pentru Tariceanu si pentru liberali, insa, din pacate, in plan national, la nivel administrativ si al integrarii europene, un adevarat dezastru pentru Romania. Pentru ca, dincolo de eterna contrare cu Palatul Cotroceni, in urma careia Tariceanu a reusit "sa-si aloce" mai mereu postura de victima, premierul nu a facut mai nimic pentru populatia tarii ale carei fonduri le pastoreste. Initiativele de factura sociala nu i-au apartinut, desi premierul si le-a insusit cu nonsalanta, si nici nu sunt caracteristice liberalismului economic promovat de PNL. Mai mult decat atat, specialistii financiari, unii dintre ei chiar liberali, sustin ca aceste masuri financiare nici macar nu sunt sustenabile pe termen mediu si lung. Dincolo insa de aceste carpeli bugetare pe termen scurt, specific romanesti, Executivul Romaniei s-a dovedit total incapabil sa abordeze problemele conjuncturale, dar mai ales pe cele de fond, intr-o viziune de ansamblu si cu bataie lunga. O carenta acuta, care s-a facut simtita atat in administrarea problemelor stringente, asa cum au fost la vremea respectiva inundatiile sau gripa aviara ori chiar banala circulatie rutiera pe strazile desfundate ale patriei, rebotezate pretentios in autostrazi, dar si in privinta problemelor de fond, ce au devenit inevitabil prioritati... sau cel putin ar fi trebuit sa devina, in oricare alta societate democratica: sistemul educational, sistemul sanitar, protectia sociala etc. Planurile de integrare concreta a Romaniei in UE, planuri de pozitionare a Romaniei in cadrul Uniunii, de absorbtie a fondurilor europene, cele de dezvoltare centrala ori regionala ori redefinirea la nivel legislativ, educational sau mental a prioritatilor romanesti in raprt cu cerintele UE nu fac deloc parte dintre reusitele strategice ale actualului Guvern. Integrarea Romaniei, in viziunea Executivului, a ramas doar un deziderat transferat in sarcina Guvernelor viitoare. In aceasta privinta actualul Guvern a excelat, caci premierul Tariceanu a fost si ramane campionul prim-ministrilor care nu fac nimic. Poate doar... profita, mai tacit sau mai expresiv, de conjuncturi politice favorabile. Iar in Romania anului 2007, aceasta a fost (inca) o calitate politica. Ramane de vazut daca va fi si in 2008...

---

Despre autor: