Propaganda dinainte de '89 raporta recolte-record la hectar,
dar nu uita sa sublinieze ca Romania nu mai este o tara
eminamente agrara. Perfect valabil si acum: cres­te­rea econo­mica e limitata
doar de suprafata, iar tara e eminamente
imobiliara.

Romania se afla pe locul doi in topul tarilor in tranzitie
din Europa dupa cresterea pre­turilor la locuinte, cu o rata medie anuala de
40% in perioada 2004-2006, cu mult peste avansul PIB pe locuitor, de
aproximativ 6%, se arata intr-un raport al BERD. Va­loarea imobilelor e de sapte
ori mai mare decat venitul net anual al roma­nilor, fata de un raport de 4 la 1
in 2002, observa BNR in ultima analiza privind stabilitatea financiara. Asta
sugereaza ca piata imobiliara a devenit mai riscanta si romanii ar trebui sa
fie mai atenti la ce cumpara. Dar intrebarea este de ce investesc romanii in
imobile, si nu in industria alimentara? De ce in case si terenuri, si nu in
industria auto, a cimentului, a tutunului, in siderurgie, in energie sau in
activele marilor magazine? Raspunsul este simplu: romanii investesc in piata
imobiliara fiindca este piata, oricine poate intra. In industria alimentara ori
in cea a cimentului, statul restrictioneaza accesul celor nou-intrati prin
norme sanitare sau de mediu. In industria tutu­nului, lansarea unei marci
ieftine de tigari se loveste de acciza mini­ma. In industria auto si in
siderurgie, principalele companii au beneficiat de scutiri la plata impozitului pe pro­fit, ceea ce dupa
aderare nu mai e permis. Producatorii din energie, in loc sa fie listati la
bursa, sunt inca in proprietatea statului si traiesc intr-o buna intelegere cu
intermediarii a­gre­a­ti. Iar marile magazine, care dezvolta un comert
civilizat, au primit cadou de la primarii terenuri in buri­cul targului. Se poate bate cineva cu investitorii strategici?

Sa nu priviti insa accesul pe piata imobiliara ca pe o
secventa din alt film. Anterior, tot niste clienti ai statului au cumparat pe
mai nimic ogoare la marginea ma­rilor orase si le-au trecut, cu ajutorul
primarilor, din extravilan in intravilan. Acum, la sute de euro pe metru patrat,
accesul a devenit liber pentru ca piata sa aiba volum si sa sustina preturile.

Citeste si:

Dar problema nu este cum au fa­cut clientii statului primul
milion din vanzarea unor terenuri, ci ca - in lip­sa deschiderii altor piete -
romanii isi pun toate ouale in acelasi cos. Daca nu credeti, uitati-va pe bursa
ca sa vedeti cat de scumpe sunt putinele alternative de plasament la imobile.
Iar Standard & Poor's zice ca tarile cu cel mai clar risc de supra­incalzire
din regiune sunt Romania, Bulgaria, Estonia, Letonia si Lituania.
Surprinzator, de pe lista lipseste Polonia, desi anul trecut imobilele din Varsovia
s-au scumpit cu mai bine de 50%, la fel ca la Bucuresti. Care sa fie secretul
polonezilor?

Nu-i nici un secret: pe cand la noi investitorii mergeau cu
mic, cu mare pe piata imobiliara, in Polonia sta­tul le permitea sa cumpere si
altceva. La Varsovia functioneaza una dintre cele mai dezvoltate burse din
regiune si intreprinzatorii pot investi in domenii dintre cele mai diverse.
Apoi, cand capitalurile dezvolta afa­ceri si produse, acestea subs­ti­tuie
importuri. Iar la final se explica si de ce ne-a inclus Standard & Poor's
pe acea lista: pentru ca, ocupati fiind cu imobilele, am uitat ca suntem o tara mare, care ar trebui sa aiba capacitatea de a
substitui importuri. Potrivit Standard & Poor's, Bulgaria si tarile baltice sunt
economii mici, care nu se bucura de acest atu.

E limpede. In loc sa se tot vanture idei pe tema limitarii
cererii interne, ar trebui sa ne uitam mai bine la oferta. Aceasta este redusa si
scumpa fiindca statul obstruc­tioneaza accesul pe piete. Iar cand nu aloca piata
resursele, ci redistribuie Guvernul nivelul de trai, in­fla­tia e mare, si
costul capitalului - piperat. åsta nu-i in nici un caz li­be­ralism, dupa cum
sugereaza gra­dul de deschidere a economiei, ci protectionism, asa cum arata
inflatia.