Alocatiile pentru nou-nascuti, ajutoarele de plasament si cele acordate familiilor monoparentale, precum si o serie de alte ajutoare sociale vor fi majorate, incepand cu luna ianuarie 2008, cu 4,5% a anuntat, ieri, purtatorul de cuvant al Guvern

Alocatiile pentru nou-nascuti, ajutoarele de plasament si
cele acordate familiilor monoparentale, precum si o serie de alte ajutoare
sociale vor fi majorate, incepand cu luna ianuarie 2008, cu 4,5% a anuntat,
ieri, purtatorul de cuvant al Guvernului, Camelia Spataru.

Astfel, peste 190.000 copii nou-nascuti vor beneficia de
alocatii marite de la 204 la 213 lei, alocatia de plasament, de care beneficiaza
aproximativ 53.000 de persoane, va creste la 90 lei.

Cuantumul alocatiei familiale complementare se majoreaza de
la 36 lei la 38 lei pentru familia cu un copil, de la 42 lei la 44 lei, pentru
familia cu doi copii, de la 47 lei la 49 lei, pentru trei copii, si de la 52 la
54 lei, pentru patru copii.

De asemenea, alocatia de sustinere pentru familia
monoparentala se majoreaza de la 52 lei
la 54 lei pentru familia cu un copil, de la 62 lei la 65 lei, pentru familia cu
doi copii, de la 70 lei la 73 lei, pentru trei copii, si de la 79 lei la 83
lei, pentru patru sau mai multi copii. De aceste alocatii vor beneficia
aproximativ 886.000 de familii ale caror venit net lunar pe membru este de
maximum 184 lei.

Limita de venituri nete a fost majorata, de asemenea, cu
4,5% fata de valoarea stabilita in 2007. Efortul financiar suplimentar pentru
plata acestor alocatii este de 22,136 milioane lei.

Fondurile necesare suplimentarii cuantumurilor alocatiilor
se suporta de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii.

Cuantumul venitului minim garantat a fost indexat, cu 4,5%,
ajungand astfel la 100 de lei, de la 96 de lei pentru o persoana singura,
pentru familiile de doua persoane a crescut de de la 173 lei la 181 lei, si de
la 241 lei la 252 lei pentru familii de trei persoane, de la 300 lei la 314 lei,
pentru patru persoane, si de la 356 lei la 372 de lei, pentru familiile de
cinci persoane.

De asemenea, pentru fiecare alta persoana peste numarul de
cinci din familie se va acorda o suma de 25 lei. Vor primi acest ajutor social
aproximativ 380.000 de familii si persoane singure, efortul financiar fiind de
circa 630 milioane lei.

Indemnizatia
lunara de care beneficiaza adultul cu handicap grav se majoreaza de la 179 lei
la 187 lei, iar indemnizatia lunara de care beneficiaza adultul cu handicap
accentuat se majoreaza de la 147 lei la 154 lei.

Bugetul
personal complementar lunar, acordat persoanelor cu handicap, indiferent de
veniturile pe care le realizeaza acestea, va fi de 84 lei in cazul adultului cu
handicap grav, de 63 lei in cazul adultului cu handicap accentuat si de 31 de
lei in cazul adultului cu handicap mediu.

Efortul
financiar suplimentar pentru anul 2008 este 53,57 milioane lei.

Fondurile
necesare pentru plata acestor prestatii sociale se asigura de la bugetul de
stat, prin bugetele proprii ale judetelor, din transferuri de la bugetul de
stat catre bugetele locale, prevazute cu aceasta destinatie in bugetul
Ministerului Muncii.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.