Nabadaioasa doamna a omatului n-a avut de lucru: s-a napustit asupra-ne cu furie, ne-a surprins la gura sobei, unde ascultam povesti de doi bani despre trecutele incercari la care ne-a supus 2007. Anul duioasei noastre integrari. Anul admiterii europ
Nabadaioasa doamna a omatului n-a avut de lucru: s-a napustit asupra-ne cu furie, ne-a surprins la gura sobei, unde ascultam povesti de doi bani despre trecutele incercari la care ne-a supus 2007. Anul duioasei noastre integrari. Anul admiterii europene si, deopotriva, al corigentelor politice; anul esecurilor sociale, al scumpirii vietii, al scenariilor si inscenarilor cu miza sau fara miza. Una peste alta, acum se mai razbuna si natura, iar noi picam, in continuare, la alte examene. Nu stim cum se face, dar parca suntem abonati la neputinta. Parca tot romanul - de la omul de rand, la simplul functionar, de la seful de cabinet la ministru, deputat si chiar presedinte de tara - s-a facut frate cu blocajul, cu povara lui repetabila si... pardonabila. Ce mai, toti sau aproape toti s-au unit cu "nu se poate". Nimic nu este imposibil in ceea ce priveste asocierea lipsei de responsabilitate cu scuza "am facut tot ce depindea de noi, dar degeaba". De cand cu aderarea noastra la UE, am devenit superficiali si in lene! Parca lenea de altadata era mai volubila, mai sanatoasa, mai provocatoare, mai incitanta la actiune. Lenea post-UE pare de-a dreptul bolnavicioasa. Din spitale pana in gari - pe mai tot cuprinsul tarii - se sufera de o indolenta cronica; de o idiosincrazie genetica; de scarba totala fata de munca cinstita si, normal, prost platita. Pe scurt, tocmai aceia care sunt pusi sa "pazeasca" sanatatea publica sau sa asigure bunul mers al lucrurilor acuza, neoficial, dar usor de intuit, piedici in functionare. Am vazut, de curand, intr-o clinica bucuresteana de urgenta, cum sunt tratati suferinzii: cel putin cu o asteptare de trei ore, pentru un traumatism grav! Şi asta sub privirile calm obosite ale medicilor... suprasolicitati de cafele, de lungi convorbiri telefonice si de alte... ispite omenesti. Daca ai ghinionul sa fii un necunoscut, acolo inlemnesti pana a doua zi. Bolnavul e indemnat si indrumat sa alerge, de nebun, in cautarea "domnului doctor". Cu totul alta privire - zglobie, prietenoasa, de-a dreptul parinteasca - se revarsa, insa, asupra celui cu buzunarele doldora de parai si de recomandari. Pastrand proportiile, nepasarea post-integrare fata de oameni se intinde ca raia in toate anotimpurile. Cu mult mai pregnant pe timp de iarna. Nu mica ne-a fost uimirea sa vedem cum, intr-o gara din judetul Olt, dupa ninsorile abundente din ultimele zile, in locul echipelor de deszapezire erau lasati calatorii sa faca partie prin troienele de o jumatate de metru ce acopereau peroanele; cum salile de asteptare erau sigilate, iar trenurile "prezentau intarzieri... necunoscute", cum seful garii era insusi impiegatul nepasator, neputincios si neverosimil de absent. Nepregatita pentru o iarna, atat de reala!, chiar Capitala respira cu greu de sub nameti. Suntem repetenti si la acest capitol. Fiindca noi asteaptam linistiti si cuminti venirea Doamnei in Alb, intr-o veselie tipic balcanica. Ne-am trezit insa blocati de iarna si... de noi insine.
La multi ani, draga Europa! Nu ne ramane decat sa ne dam cu saniuta. Şi asta multumita cerului!
Despre autor:
