Suri Cruise, fiica actorilor Katie Holmes si Tom Cruise, va da voce lui Knut, intr-un film animat despre viata ursuletului polar devenit simbol national in Germania, dupa ce a fost abandonat de mama sa, care l-a nascut in captivitate, la gradina zoologica din Berlin, informeaza femalefirst.co.uk. Filmul va fi produs de Ash R. Shah, de la compania The Animation Picture Company. "Cu caracterul lui prietenos, Knut serveste ca ambasador pentru problemele Pamantului ­ incalzirea globala si topirea calotei glaciare. Un film despre Knut va influenta oamenii din lumea intreaga", a spus Shah. Drepturile asupra emotionantei povesti a lui Knut au fost achizitionate pentru suma de 5 milioane de dolari. Suri Cruise, in varsta de 20 de luni, nu este primul copil vedeta care isi incepe cariera la o varsta frageda. Fiica lui Brad Pitt si a Angelinei Jolie, Shiloh, a jucat rolul fiicei personajului interpretat de tatal sau in filmul "The Curious Case of Benjamin Button", in primavara anului trecut, pe cand avea doar 10 luni.