Legea pentru aprobarea bugetului de stat pe anul 2008 a fost publicata in Monitorul Oficial dupa ce luni a fost promulgata de presedintele Traian Basescu.

Decizia vine dupa ce vineri seful statului a promulgat Legea bugetului asigurarilor sociale de stat, adoptata de Parlament, impreuna cu cea a bugetului, in ultima zi a sesiunii de iarna. Pentru ca anul 2008 este unul electoral, iar clasa politica a incercat intotdeauna in asemenea momente sa isi imbunatateasca imaginea prin masuri cu tenta populista, si in acest an a fost adoptat un pachet de masuri privind cresterea pensiilor si majorarea salariului minim. Astfel, de la 1 ianuarie, punctul de pensie se majoreaza cu 7,4%, de la 541 la 581 de lei, iar valoarea acestuia va ajunge la 37,5% din salariul mediu, care este prognozat sa creasca la 1.550 de lei in 2008. Pensiile se vor majora atit pentru pensionarii din sistemul public, cit si pentru cei din agricultura. Peste 5,5 milioane de persoane virstnice vor beneficia de majorare. In ceea ce priveste salariul minim unic pe economie, incepind cu prima zi a acestui an a fost stabilit la un cuantum de 500 de lei. De la 1 iulie 2008, salariul minim ar putea creste la 540 de lei, in conditiile realizarii principalilor indicatori pe care este construit bugetul de stat, respectiv Produsul Intern Brut, inflatia, precum si in functie de nivelul productivitatii muncii. Daca proiectia bugetara va fi respectata, atunci salariul minim va fi de 540 de lei. Daca nu, vom ramine la 500 de lei pina la finele anului", a spus ministrul Muncii, Paul Pacuraru.

Anul 2008 va aduce insa nu doar venituri mai mari pentru anumite categorii sociale, dar si scumpiri atit la alimente, cit si la energie, servicii si transporturi. Carnea, laptele, piinea, gazele naturale, electricitatea, locuintele, asigurarile auto vor scoate din buzunarul romanilor mai multi bani decit pina acum. Pina si lemnul se va scumpi cu pina la 20%. Pretul carnii de porc a fost deja majorat, iar producatorii avertizeaza ca vor fi nevoiti sa mai adauge la pret si la inceputul acestui an. Nici laptele si produsele lactate nu vor scapa de majorari, producatorii anuntind deja o crestere a preturilor cu 10-15%.

Pentru electricitate se estimeaza o crestere de pret de 6%. Insa Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei a aminat decizia pentru luna ianuarie. Tot asa se intimpla si in cazul gazelor naturale, pentru care o eventuala majorare de pret se va decide in cursul acestei luni.

Nici in domeniul transporturilor noul an nu aduce vesti bune, CFR Calatori anuntind ca biletele de tren s-ar putea majora cu 7%, din primele luni ale lui 2008. Si Metrorex are in vedere o majorare a pretului calatoriei cu metroul de 7%. Tot din 2008, asigurarile sint mai scumpe cu 15 pina la 60%. Pentru persoanele fizice, asigurarea pentru o masina cu capacitate cilindrica intre 1,6-1,8 centimetri cubi va costa peste 600 de lei. Polita RCA este si mai scumpa pentru firme. Mai multi bani vor fi platiti si pentru roviniete. Taxa de drum se plateste insa nu in functie de tipul masinii, ci de perioada. Astfel, o saptamina costa trei euro, o luna sapte euro, iar pentru tot anul 28 de euro.