Una dintre cele mai crocante si halucinante stiri ale ultimelor zile din 2007 a fost aceea ca Adrian Nastase refuza sa mai fie „nepotul" matusii Tamara.

Faptele sint extraordinare si induiosatoare: intr-o scrisoare trimisa ziarului Cotidianul, avocatul lui Adrian Nastase tine sa „reaminteasca" faptul ca fostul premier „nu este nepotul dnei Tamara Cernasov". Acelasi intermediar al noii viziuni nastasiote adauga faptul ca folosirea unei asemenea asocieri intr-un text „demonstreaza", pe de o parte, „tenta politica" a textului, iar pe de alta, „aduce prejudicii de imagine dlui Adrian Nastase". Prin urmare, transmite „trompeta" fostului premier: cine mai continua sa spuna despre A.N. ca e „nepot al matusii Tamara" va avea de-a face cu tribunalul. Sa nu ne panicam! E de ris, totusi! Mai intii, sa punem putin context. Adrian Nastase s-a saturat sa lustruiasca banca de rezerva a PSD. Se vede asta de citeva luni bune incoace; fostul premier vine des la televizor, citeodata lanseaza scurte sageti otravite catre actuala conducere social democrata, pe blogul personal sau in afara acestuia. Adrian Nastase simte ca nu mai poate fi din nou numarul unu incontestabil in PSD, dar nu s-ar simti deloc deranjat daca ar fi cu mult mai mult decit ce a ajuns acum. In acesti parametri de evolutie ai personajului „Adrian Nastase", trimiterea la episodul care marcheaza un moment de cotitura dramatica in cariera acestui politician nu are cum sa dea bine. „Matusa Tamara" l-a facut pe Nastase mai bogat cu peste un milion de dolari, dar l-a si „ras" politic. Fostul premier - admirator declarat al lui George Orwell - stie ca, in masura in care vrea sa se relanseze in politica, e vital sa rescrie trecutul in citeva din partile sale esentiale, macar in sensul minimalizarii amintirii generozitatii Matusii al carei nepot (sic!) este. Sa o extragi pe „Matusa" din folclor - acolo unde, din nefericire pentru Adrian Nastase, a ajuns doamna Tamara Cernasov - este, oricum, o misiune incredibil de grea. Dupa strategia pe care a ales-o domnul Nastase, operatiunea a devenit o „misiune imposibila". Amenintarea cu tribunalul indreptata impotriva celor care nu consemneaza decit adevarul pur rupe masca fragila de ins cumsecade pe care fostul premier a incercat sa si-o aplice siesi in ultimii doi ani si scoate la iveala brandul sau vechi: de „arogant" nevindecabil. Colac peste pupaza: Dana Nastase, la B1 TV, tot spre sfirsitul anului, anuleaza eforturile disperate ale sotului sau si scoate la iveala citeva imagini cu Matusa Tamara. Mai tineti minte reclama cu „nepoateeeeeeeeeeee!", nu?

Cristian PATRASCONIU este Senior Editor.