Cu ocazia intrarii pe piata a versiunii autohtone a „Versetelor satanice", traducatoarea Dana Craciun explica pentru Cotidianul care sint coborisurile si urcusurile procesului de transpunere in limba romana: lipsesc unele cuvinte, dar limba e prietenoasa cu frazele baroce ale lui Rushdie.

Din 1990 Incoace, Dana Craciun s-a specializat in traducerea lui Rushdie. Tot la Editura Polirom au aparut, in transpunerea si cu notele ei, „Ultimul suspin al Maurului", „Shalimar Clovnul", „Orient Occident" si „Harun si Marea de Povesti", reeditata de curind. Dana Craciun isi continua intre timp cariera universitara, predind in cadrul unui master de literatura canadiana. Traducatoarea, ale carei preferinte se indreapta spre literatura si creatie literara, este totodata membra a Societatii Europene de Anglistica.

Cum ati hotarit sa traduceti „Versetele satanice"?

Cartea mi-a placut intotdeauna foarte mult si nu am facut niciodata un secret din faptul ca as vrea s-o traduc. Asa ca m-am bucurat cind editura mi-a oferit-o.

Care au fost dificultatile in traducere?

Dificultatile tipice unui roman de Salman Rushdie - un limbaj complex (o engleza departe de a fi standard si asezonata cu hindi si urdu), o imaginatie debordanta, referinte culturale de tot felul etc.

Cit de buna si de exacta e limba romana pentru un asemenea text ca al „Versetelor"?

La nivel de vocabular, poate ca, intr-adevar, romana nu e intotdeauna la fel de exacta ca engleza. E frustrant uneori sa fii nevoit sa parafrazezi pentru ca nu ai un cuvint exact. Dar ca si structura sintactica e destul de „prietenoasa", facind loc flexibilitatii propozitiilor uneori baroce ale autorului.

Ce cuvint v-a creat cele mai mari probleme?

Nu ma pot gindi la un cuvint anume. Probleme creeaza intotdeauna cuvintele indiene pentru care noi nu avem o realitate echivalenta. Destul de problematice au fost si cele citeva sloganuri publicitare care apar in roman - Rushdie e foarte bun si la asa ceva, de fapt si-a inceput cariera ca si copywriter. Complexitatea cartii este una multipla - de limbaj, structura, referinte culturale. Povestirea in sine este extrem de complexa, personajele, fascinant construite. Rushdie reuseste - zic eu, desi probabil nu toata lumea ar fi de acord avind in vedere istoria acestei carti - sa teasa cu subtilitate si finete un numar imens de fire culturale intr-o textura extrem de bogata si de generoasa. Ea poate oferi cite ceva oricarui tip de cititor, de la cei interesati de jocuri de detectivism intertextual la cei interesati pur si simplu de o poveste care sa-i prinda.

Nu v-a fost frica ca acea condamnare a lui Rushdie la moarte va poate afecta?

Nu, nu mi-a fost frica. A trecut ceva timp de la condamnarea sa, s-au intimplat multe lucruri (unele nefericite, fara indoiala, cum ar fi moartea unor traducatori sau editori, dar si a numerosi oameni iesiti in strada sa demonstreze impotriva cartii). Asta nu inseamna ca minimalizez impactul pe care ea l-a avut din acest punct de vedere. Dar, cu naivitate sau nu, ma gindesc la ea doar ca la un roman - unul foarte bine scris, o provocare pentru traducator - si ca la o experienta de invatare fantastica. Lecturile care trebuie intotdeauna facute, pe linga munca efectiva de traducere, sint parte din placerea acestei munci.

De ce credeti ca fictiunea a primit o condamnare?

Mi-am pus si eu foarte des aceasta intrebare si mi-e foarte greu si sa pricep, si sa gasesc un raspuns. Venind din afara lumii islamice, nu pot sa inteleg aceasta incrincenare. Se face, intr-adevar, referire la incidentul versetelor care i-ar fi fost dictate lui Mahomed de catre diavol, si nu de catre arhanghel, dar contextul e clar fictional, personajul care e vehiculul acestei parti a povestirii sufera clar de tulburari de tot felul, pare intr-adevar de neinteles. In plus, oricit de controversate ar fi chestiunile pe care le trateaza un roman, reactiile nu ar trebui sa depaseasca terenul discutiilor si al polemicilor (oricit de infocate), al dialogului prin care sa se poata spera la o aplanare a controverselor.

Vi se pare ca publicitatea sau comertul l-a facut pe Rushdie sa riste o condamnare la moarte cu succes de casa pe lumea asta?

Nu, sincer, nu cred asta. A fost si el surprins de vehementa reactiei. Sint sigura ca nu a vrut sa petreaca atit de mult timp pe fuga si prin tot felul de ascunzatori.

Unde este creatia traducatorului?

Munca traducatorului e un soi de mijlocire. Trebuie sa-i faci dreptate, cum ar spune englezii, textului pe care il traduci. Eu cred ca trebuie sa incerci sa pastrezi cit mai mult din el - sa fii fidel nu doar strict lingvistic, ci si cultural, stilistic etc. Rushdie are, de exemplu, pasaje cu un ritm clar - trebuie si el redat in romana. Semnele distinctive ale stilului autorului, oricare ar fi ele, trebuie si ele pastrate intr-o masura cit mai mare, chiar cu riscul de a suna uneori putin „altfel" in romana. Stranietatea nu e intotdeauna semnul unei traduceri proaste. Creatia traducatorului - procesul de negociere probabil. Continua redefinire a pozitiilor pe care se gasesc atit el, cit si textul cu care lucreaza.

Un traducator poate avea un proiect in viata lui de traducator precum are un prozator sau un poet?

Da, cred ca da. Nu vad de ce nu. Exista numeroase exemple de traducatori romani care si-au facut, pe undeva, un proiect din anumite carti sau anumiti autori (cind spui „Ulise", spui Mircea Ivanescu, nu? Liviu Cotrau il retraduce pe E.A. Poe. Exista, fara indoiala, numeroase alte exemple). Probabil, diferenta e ca traducatorul se regaseste doar pina la un punct in proiectul sau, pe cind prozatorul sau poetul se identifica cu acesta intr-o masura mai mare. Poate.

Cititi o biografie a scriitorului Salman Rushdie pe www.cotidianul.ro/select