Pakistanului nu-i trebuie democratie acum. Dictatura militara face mai putine victime decit haosul. Iar daca una dintre ele este Bhutto, istoria va ierta.

Pakistanul nu este o natiune, ci un acronim. Numele statului, creat artificial dupa retragerea britanica, este compus din initialele grupurilor etnice care il alcatuiesc: punjab, afgan, casmir, sindh si baloch. Cu o asemenea compozitie tribala, cu Waziristanul cartier general al-Qaeda si zone muntoase scapate de sub controlul Islamabadului, posibil adapostindu-l pe Osama bin Laden, nici despre un stat nu se poate vorbi, in acceptiune moderna. Singurul lucru care uneste aceste populatii eterogene este credinta musulmana; insa experienta Vestului cu Iranul arata cit de periculos ar fi un nou stat islamic, mai ales unul care detine arma nucleara. Cel putin la fel de periculos ar fi insa ca aceasta sa incapa pe mina combatantilor intr-un stat fragmentat, prada razboiului civil. Unica institutie moderna puternica si functionala, ce poate impiedica atit alunecarea in haos, cit si catre fundamentalism si in jurul careia se pot construi premisele statalitatii, este armata.

Iar armata este reprezentata (in ciuda renuntarii sale formale la functia militara) de Pervez Musharraf. Acesta executa un dans extrem de dificil intre satisfacerea cererilor SUA de a face „epurari" printre generalii acuzati de abuzuri impotriva drepturilor omului (dar carora le datoreaza venirea lui la putere) si pastrarea unitatii tarii si a autoritatii centrale, tocmai cu ajutorul acestora si al metodelor lor neortodoxe. Cind SUA si Marea Britanie au adus-o pe Bhutto pentru a-i arata pisica lui Musharraf, care „exagerase" cu autoritarismul, nu au prevazut virulenta cu care sistemul se va apara impotriva intruziunii. In spatele asasinatului probabil nu se afla presedintele insusi, dar cu siguranta sint generalii din jurul lui, care au simtit pericolul disolutiei institutiei pe care o reprezinta si al pierderii puterii, daca unii dintre rindurile lor vor „trece la inamic".

Anul trecut, in Pakistan au murit aproape 800 de oameni in atentate. Prin comparatie, istoria va ierta, probabil, asasinarea lui Benazir Bhutto in numele interesului national - stabilitatea. Democratia nu functioneaza intr-un stat slab, divizat. In 2005, alegerile libere in teritoriile palestiniene au adus Hamas la putere. Acum, opozitia fragmentata intre Nawaz Sharif si fiul lui Bhutto va asigura probabil succesul lui Musharraf, din pacate inca singura optiune valabila.