"Nu cred ca, daca as lua-o de la inceput cu alte date, as fi foarte fericit, poate mi-ar placea sa stea varsta pe loc si sa nu inaintez, dar numai ca una e ce ne place si alta e ce se poate", spunea indragitul cantautor. Mihai Constantinescu implineste astazi 62 de ani. "Astazi, cand imi ascult piesele, nu cred ca le-am facut eu. Am impresia ca doar le-am cantat, in nici un caz ca le-am gandit eu. Este un sentiment foarte ciudat. Sunt foarte sentimental. Din pacate, prea putina lume mai simte asa si mi se pare trist. Cred ca muzica actuala este muzica vremurilor pe care le traim si trebuie luata ca atare. Este muzica unei alte ge­ne­ratii, a unor oameni care gandesc to­tal diferit. Probabil ca ei asa simt, pro­babil ca pentru ei asta reprezinta su­prema exprimare si nu trebuie con­damnati pentru asta. Cred sau cel putin sper ca, intr-o buna zi, mu­zica care a avut si va avea melodie va fi cea care va sta in fata. Fara me­lo­die nu se poate. Consider ca melodia este sfanta si muzi­ca fara melodie nu va avea nicioda­ta sansa sa tina. Stilul mi l-am mai schimbat prin or­ches­tratii, cu timpul. Ca sa-ti poti schimba cu totul sti­lul, ar insemna sa incepi sa gandesti cu totul altfel. Au fost mai multe momente de cumpana in viata mea, insa cele care m-au marcat cel mai tare au fost cele in care am avut de-a face cu anu­mite accidente. Cand eram copil, un accident de calarie m-a speriat foarte tare. A urmat un accident care mi s-a intamplat la scoala. Am mai avut accident cu masina in Germania, nu din vina mea. Apoi au in­ce­put sa ma sperie anumite lucruri pe care desi vrei sa le faci cineva se opune. Atunci incepi sa ajungi la con­cluzia ca sau asta este soarta ta sau pe undeva dramul de noroc s-a dus, si nu vreau sa cred asta. Ma felicit pentru tot ce am facut, pentru tot ce am muncit, pentru tot ce am lasat in spate in ceea ce pri­ves­te muzica. Nu faptul ca am cantat, ci faptul ca am creat. Ma mustru, pentru ca nu am stiut cum sa-mi gesti­o­nez imensul talent pe care l-am avut si de care nu am fost constient. O data cu trecerea timpului, dintr-un om foarte imprudent am de­­venit un om ceva mai prudent si mai constient ca nu merita sa-mi risc viata. Privind in urma, multa mun­ca cheltuita pare sa fie o treaba care a trecut ex­trem de re­pe­de. Totul este ca un vis si, in final, via­ta noastra este un po­pas prea scurt intre doua momente prin­cipale, cel al nas­terii si cel al dis­paritiei. Imi doresc sa-mi rezolv o pro­b­lema esen­­tiala, problema mea nor­mativa. Nu consi­der ca este firesc ca, dupa ce iti vezi de treaba ta si esti un om care ai respectat pe toata lu­mea, sa ajungi in strada. Este o mare rusine vizavi de cei care, desi stiu, nu fac nimic."