Vladimir Putin, restauratorul puterii Rusiei

Acceptarea functiei de premier al Rusiei de catre Vladimir Putin in cazul unei victorii in alegerile prezidentiale din primavara anului viitor a colaboratorului sau apropiat, actualul prim-vicepremier Dmitri Medvedev(foto stanga), pune capat suspansului intretinut, voit sau nu, de catre fostul ofiter KGB referitor la viitorul sau politic. De-acum situatia este mult mai clara: din postura de premier, functie pe care a mai avut-o inainte de 2000 in timpul celui de-al doilea mandat prezidential al lui Boris Eltin, Vladimir Putin va continua sa detina adevarata putere in Rusia, putere, care la fel ca pretutindeni in lume in epoca in care traim, are o componenta economica majora. De aceasta componenta se leaga si resurectia spectaculoasa a puterii Rusiei, care a revenit in forta in politica mondiala, mai ales in ultimii trei-patru ani. Asa-numita "diplomatie a gazelor", posibila dupa cresterea spectaculoasa a preturilor la petrol si gaze naturale, resurse de care Rusia dispune din belsug, a transformat tara candva in pragul colapsului economic si in genunchi in fata Occidentului, intr-una din primele zece economii din lume, cu a treia rezerva valutara de pe planeta cifrata la 464 de miliarde de dolari (de circa cinci ori mai mare decat cea a Statelor Unite), cu posibilitati practic nelimitate de a investi in dezvoltarea retelelor de conducte petroliere si gaziere care domina, in lipsa unei vointe reale a Occidentului de a contracara expansiunea energetica rusa, intregul uscat eurasiatic.
In acest moment, statele membre ale UE importa din Rusia circa 40 la suta din necesarul lor de gaze naturale si peste o treime din necesarul petrolier, iar iminenta expansiune a retelelor ruse de conducte ar putea adanci aceasta dependenta, in ciuda obiectivului, deocamdata doar proclamat in declaratii, neurmate de decizii concrete, de reducere a ei.
Comisia Europeana a emis celebra "directiva Gazprom", care fara a fi denumita asa este indreptata impotriva gigantului gazier rus si a omologilor petrolieri Rosneft si Lukoil si a proclamat, de-acum arhidiscutatul proiect gazier Nabucco "obiectiv prioritar", insa ambele actiuni sunt ignorate, iar uneori combatute deschis de primii trei clienti ai Gazprm, totodata state puternice economic si fondatoare ale comunitatii europene: Germania, Italia si Franta.
In Orientul Indepartat, diplomatia rusa, condusa de colaboratori apropiati ai lui Putin (Igor Ivanov, Serghei Lavrov, ambii fosti militari sau ofiteri de informatii), a reusit sa devina principal furnizor petrolier atat pentru China, cat si pentru Japonia, in ciuda animozitatilor istorice dintre cei doi giganti economici asiatici. Japonia a acceptat construirea unei derivatii spre China a principalului oleoduct rus destinat Orientului Indepartat, finantat de Tokyo, in schimbul promisiunii Kremlinului de a-i inapoia, in decurs de 50 de ani, suveranitatea asupra Kurilelor.
Astfel, cinci dintre cele sapte puteri economice din asa-numitul grup G-7, precum si principala economie emergenta a planetei (China) sunt, cel putin pentru urmatorii 30 de ani, clienti stabili ai Kremlinului, a carui putere financiara nu va inceta sa creasca, dat fiind faptul ca tendinta crescatoare a preturilor energetice nu este de asteptat sa fie rasturnata.
In acest context, Rusia si-a convertibilizat moneda nationala, scopul declarat fiind trecerea la tranzactionarea exporturilor sale de petrol si gaze pe ruble in loc de dolari, lucru ce va intari si mai mult pozitia Rusiei in economia mondiala, fara insa sa permita inlocuirea dolarului cu euro, ca moneda de rezerva.

Gazele, petrolul si armamentul
Nu intamplator, cei doi posibili succesori la Kremlin, au fost considerati prim-vicepremierii Dmitri Medvedev si Seghei Ivanov, ambii fosti ofiteri in servicii secrete si colaboratori apropiati ai celui pe care canalul american CNN, l-a numit chiar in titlul unui documnetar "Tarul Putin". In calitatea lor de prim-adjuncti ai premierului, cei doi s-au ocupat de cele doua domenii strategice pentru economia rusa: Medvedev de sectorul energetic, iar Ivanov de industria de armament mostenita de la fosta URSS. Cel din urma va continua, mai mult decat probabil, sa se ocupe de cel de-al doilea "vector" al puterii Rusiei, cel care confera, alaturi de forta economica, statutul de mare putere pentru orice tara din lume. In cursul celor doua mandate ale lui Putin la Kremlin si, mai ales, in ultimii ani, exporturile de armament ale Rusiei s-au cifrat la peste cinci miliarde de dolari pe an, Moscova redobandind locul al doilea dupa SUA pe aceasta "piata", loc pe care il detinuse si in perioada sovietica.
Acest fenomen a fost si el facilitat de evolutia generala a economiei mondiale: nu numai Rusia, ci si alte state in curs de dezvoltare precum Algeria, Brazilia, Argentina sau Venezuela au profitat de preturile mari ale petrolului pentru a-si lichida datoriile externe. Alte tari cu resurse generate tot de aceeasi sursa au decis sa-si reorienteze achizitiile de armamnent dinspre SUA spre Rusia (Venezuela lui Chavez), ori sa-si majoreze comenzile traditionale (Iranul, Algeria, India, Siria). O alta mutatie importanta a fost orientarea spre armament rusesc a guvernului de la Nicosia, care a decis sa achizitioneze sistemul rus de rachete sol-aer S-300, capabil sa contracareze aviatia turca dotata cu aparate americane F-16.

Ofensiva diplomatica pe toate fronturile
Dispunand de aceasta baza economica solida, Rusia s-a transformat, in mai putin de opt ani, din tara care accepta aproape tot ce i se dicta din Occident (destramarea URSS, a fostei Iugoslavii, inclusiv bombardarea in 1999 a Serbiei pentru neacceptarea independentei Kosovo, pierderea oricarei influente in Europa de Est, primul razboi din Golf si ulterior embargoul economic cvasitotal impotriva Irakului etc.), intr-o mare putere care se opune fatis politicii SUA aproape peste tot in lume: sustine programul nuclear iranian, se opune sanctionarii de catre ONU a Siriei, a mediat cu succes alaturi de China in dosarul nuclearo-balistic al Coreei de Nord, se opune sistematic independentei Kosovo si, mai ales, respinge instalarea scutului spatial american in Europa de Est, amenintand cu retragerea totala din principalul mecanism de control al armamentului conventional in Europa, tratatul CFE.
Nu in ultimul rand, Rusia are propria viziune despre solutionarea conflictului israelo-palestinian, intretinand, spre deosebire de Occident, relatii bune cu toate cele trei parti din acest dosar complicat: si cu Israelul, si cu Autoritatea Palestiniana, dar, spre deosebire de occidentali si cu Hamasul, care detine controlul de facto a Fasiei Gaza. Toate aceste dosare spinoase pentru statele vestice nu vor putea fi solutionate fara cooperarea, ori cel putin fara bunavointa Moscovei. Lumea anilor 2000-2010 nu mai este lumea anilor 1990: SUA nu mai sunt "unica superputere mondiala", ci in asa-numita "lume multipolara", tari precum China, Rusia, India, Brazilia si chiar "rebeli petrolieri" ca Iranul sau Venezuela capata, incet dar sigur o pondere internationala tot mai importanta.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe