Cu ocazia Festivalului clujean „Interferences", Mikolaj Grabowski, directorul unuia dintre cele mai prestigioase teatre din lume, Stary Teatr din Cracovia, a explicat in exclusivitate pentru Cotidianul cum a adaptat piesa „Tartuffe" de Molière la situatia politica din Polonia.

Mikolaj Grabowski este decan al sectiei de Regie a Facultatii de Teatru „Ludwik Solski" de la Cracovia. In anul 2002, el a devenit si directorul artistic al Stary Teatr, cel mai vechi teatru din Polonia - a fost infiintat in 1781 - si unul dintre cele mai prestigioase din lume. In 1994, celebra institutie cracoviana a fost acceptata in Uniunea Europeana a Teatrelor (UTE), iar in 1996, cea de-a cincea editie a Festivalului UTE a fost patronata de Stary Teatr. Cea mai recenta montare in regia lui Mikolaj Grabowski este „Tartuffe" de Molière, reprezentata recent si pe scena Teatrului Maghiar din Cluj in cadrul Festivalului International de Teatru Interferences.

Ca regizor cu o experienta de mai bine de un sfert de veac, ce personalitati din lumea teatrului v-au influentat mai mult?

Cel mai mult mi-au placut regizorii din generatia veche a Teatrului de la Cracovia. Am crescut avindu-i drept model pe Tadeusz Kantor si pe Grotowski, insa forta de atractie pe care acestia au exercitat-o asupra mea nu se explica doar prin faptul ca s-a intimplat sa ma nasc in aceasta perioada si ca preferintele mele s-au mulat pe o situatie data. De fapt, recunosc ca am avut marele noroc de a vedea cu ochii mei o epoca teatrala de aur, pentru ca acesti artisti sint apreciati peste tot in lume, nu numai in Polonia. Insa exista si alti artisti care si-au lasat amprenta in-tr-un fel sau altul asupra stilului meu. Ma situez intr-o generatie de artisti preocupati de melanjul intre teatru experimental si muzica. Si, de altfel, cred ca aceasta generatie este la fel de importanta precum cea a lui Tadeusz Kantor.

Catre ce curent dramaturgic sau catre ce dramaturgi se indreapta preferintele dvs.?

Ca director al Stary Teatr, nu pot sa fac publice preferintele mele in domeniu, pentru ca unele dintre ele sint opuse directiei promovate de teatru. De obicei, cind montez piese, incerc sa fiu profesionist si sa imi limitez atributiile la domeniile la care ma pricep. De aceea, in general, ascult sfaturile dramaturgilor si ale criticilor de teatru. Ei stiu poate mai bine ce autor sau ce piesa prinde mai bine intr-un context social si politic sau sint mai bine informati in legatura cu trendurile literare. Ca principiu general, eu incerc sa am grija ca structura repertoriului sa fie cit mai variata. In calitate de om, nu de director, recunosc ca prefer teatrul contemporan. Ma inspir totusi mult din textele secolelor al XVIII-lea si al XIX-lea. De obicei, aduc modificari subtile acestor piese: incerc sa vad ce s-a schimbat in noi ca polonezi de-a lungul ultimilor ani si adaptez unele nuante la un anumit context socio-politic.

Ati montat recent „Tartuffe" de Molière. Nu v-ati confruntat nici o clipa cu angoasa de a monta o piesa clasica, poate desueta si montata de mult prea multe ori?

Cred ca piesa lui Molière este mai actuala ca niciodata, pentru ca are in centru o familie care si-a pierdut reperele, motiv pentru care capul ei incearca sa isi umple golul interior. Iar tema aceasta este umana, general umana, nu mai conteaza epoca in care a conceput piesa Molière. Orgon, capul familiei, il gaseste pe Tartuffe, o persoana care pare a fi religioasa. Tartuffe reuseste sa distruga fragilul echilibru al familiei pentru ca aceasta nu are valori. Relativismul moral este, cred eu, o problema cit se poate de contemporana. Piesa face aluzii si la situatia politica din Polonia: in ultimii doi ani a guvernat un partid de dreapta radicala. Ofiterul de politie care apare la sfirsitul piesei trimite, de asemenea, la faptul ca acest partid a fost sustinut in special de femeile batrine. Dintr-o alta perspectiva, Molière avea succes si in timpul comunismului, cind Tartuffe simboliza partidul comunist. In plus, forta religioasa pe care o emana Tartuffe isi gaseste corespondent in valul religios care a cuprins Polonia in ultima vreme.

Ca decan al unei facultati de teatru, care este sfatul cel mai frecvent pe care il dati studentilor?

Eu incerc pe cit posibil sa nu le dau vreun sfat care sa ii influenteze prea tare. Dimpotriva, vreau ca ei sa se invete sa se exprime liber si sa aiba o conceptie proprie despre teatru si despre regie. Poate ca ei inca nu au o gindire foarte clara, insa este foarte important ca, in momentul in care aceasta incepe sa apara, sa se dezvolte liber.

Profesorilor ce le spuneti cel mai des?

Sa nu omoare sensibilitatea studentilor, pentru ca ea este cea mai importanta. Cei mai multi profesori de oriunde au, la un moment dat, in cariera lor, instinctul de a-si sufoca studentii cu personalitatea si cu ideile lor. Un profesor bun ar trebui sa stie sa invete de la studentii sai fie si pentru simplul fapt ca sint mai tineri si au un simt al contemporaneitatii mult mai bun.

Va doriti ca studentii polonezi de la Regie sa monteze autori clasici sau contemporani?

Mie mi-ar placea ca ei sa se ocupe de ambele genuri, insa la Facultatea din Polonia exista doua grupe: una monteaza dramaturgie clasica, iar cealalta - autori contemporani. Iar cei care se ocupa de teatrul contemporan colaboreaza frecvent cu studentii de la grupa de dramaturgie. Ei monteaza piesele pe care le scriu acestia.

Care este, dupa dvs., cea mai importanta calitate a unui regizor?

Curajul de a spune ceea ce gindeste. Se intimpla, nu de putine ori, ca, din lipsa de curaj, regizorul sa nu spuna ce crede, sa nu redea versiunea scenica despre care simte ca ar fi cea mai potrivita, pentru a nu soca, dintr-un fel de conformism. In felul acesta, ei nu fac altceva decit sa repete ceea ce au spus altii. Iar eu cred ca fiecare om are ideile lui, pe care, dupa ani de instruire si de munca, ar trebui sa le poata exprima coerent si original.

De ce depinde succesul unui spectacol?

Totul depinde de modul in care se intelege regizorul cu echipa de actori, de felul in care ii mobilizeaza. In acelasi timp, este important si ca regizorul sa isi cunoasca bine actorii si chiar sa se adapteze in functie de ceea ce pot ei sa ofere.

Ati avut si esecuri?

Din pacate, da. Dar au fost constructive.

Folositi si efecte de marketing in spectacole? De exemplu, in montarea piesei „Tartuffe", fata lui Orgon se dezbraca, fara ca ideea sa fi aparut in didascaliile lui Molière. In plus nuditatea personajului nu imbogateste cu nimic semnificatiile scenei respective.

Eu ma astept ca, in general, publicul sa fie socat din punct de vedere intelectual de piesele pe care le montez.

Vi s-a intimplat vreodata sa va placa atit de mult un personaj din piesele pe care le montati incit sa fiti pe cale de a renunta la viata de regizor pentru a duce o viata asemanatoare cu a personajului?

Asta este povestea vietii mele. Am trait dintotdeauna cu obsesia de a deveni un personaj sau altul.

Cititi citeva topuri ale celor mai bune piese de teatru britanice din 2007, pe www.cotidianul.ro