>> Dupa sapte luni de scadere semnificativa - nivelul de 3,99% inregistrat in luna iulie a.c. fiind mai mic cu 0,88 puncte procentuale decat cel din decembrie 2006 -, rata anuala a inflatiei a inregistrat, incepand cu luna august, o "cocoasa" care s-
>> Dupa sapte luni de scadere semnificativa - nivelul de 3,99% inregistrat in luna iulie a.c. fiind mai mic cu 0,88 puncte procentuale decat cel din decembrie 2006 -, rata anuala a inflatiei a inregistrat, incepand cu luna august, o "cocoasa" care s-a extins pana in noiembrie, inclusiv. si anume, nivelul anual al inflatiei a crescut de la 3,99% (iulie 2007/iulie 2006) la 6,67% (noiembrie 2007/noiembrie 2006).
Acest nivel de 6,67% al ratei anuale a inflatiei este cauzat de inlantuirea catorva factori cu influenta semnificativa asupra cresterii preturilor, in special la marfurile alimentare si servicii. Seceta prelungita din aceasta vara, turbulentele de pe pietele financiare internationale si semnalele date de inflatia din zona euro au avut un impact direct asupra ratei inflatiei din ultima perioada. si anume, in ultimele 4 luni preturile marfurilor alimentare au acumulat o crestere de 6,23% (nivelul ratei inflatiei din noiembrie in raport cu iulie a.c.) fata de numai 1,81%, nivel inregistrat in perioada ianuarie-iulie a.c. Tot in perioada august-noiembrie a.c., tarifele la serviciile utilizate de populatie au crescut cu 4,75% (2,94% cresterea acumulata in primele 7 luni ale acestui an).
O subliniere se impune. Cresterea preturilor marfurilor si a tarifelor serviciilor, in multe cazuri, depaseste amplitudinea influentelor directe ale unor cauze reale asupra pretului de cost. Elemente subiective, de multe ori cu pondere semnificativa in preturile de vanzare, sunt vehiculate pentru sustinerea cresterilor artificiale de preturi si tarife.
De exemplu, apreciez ca nu se justifica economic cresterea preturilor pe baza cursului de schimb la bunurile importate, in conditiile in care contractele externe au fost incheiate in perioada cand moneda nationala se aprecia luna de luna in raport cu euro, respectiv dolarul american. si atunci, o intrebare fireasca. De ce sa fie mai scump pachetul daruit de Mos Craciun?
Chiar si in situatia din aceasta toamna, de crestere a ratei anuale a inflatiei de la 4,87% (decembrie 2006/decembrie 2005) la 6,67% (noiembrie 2007/noiembrie 2006), rata medie anuala a inflatiei, prin nivelul inregistrat de 4,69% (rata mobila, decembrie 2006-noiembrie 2007/decembrie 2005-noiembrie 2006), confirma continuarea si in acest an a procesului de dezinflatie pe termen mediu. Calculele demonstreaza ca in anul 2007 rata medie anuala a inflatiei va inregistra un nivel in jur de 4,8% (nivel calculat pe baza estimarilor analistilor a ratei anuale a inflatiei), cu 1,8 puncte procentuale mai putin decat cel masurat in 2006, in marime de 6,6%. Iar in conditiile in care rata medie anuala a inflatiei (rata mobila) scade pana la 4,8%, constatam ca in anul 2007 s-a consolidat un nivel mai scazut al inflatiei (cresterea medie a preturilor bunurilor si serviciilor de consum al populatiei in anul 2007 este mai mica cu 1,8 puncte procentuale fata de cea din anul 2006).
Subliniem ca acest barometru al preturilor se ia in calcul atunci cand se examineaza procesul de dezinflatie dintr-o tara membra a UE care aspira sa intre in zona euro. In acest caz, Banca Nationala a Romaniei utilizeaza rata medie anuala a inflatiei pentru masurarea, pe termen mediu, a procesului de dezinflatie. Iar ca unitate de masura pentru tintirea directa a inflatiei, banca centrala utilizeaza rata anuala a inflatiei. Fiecare dintre cele doua rate ale inflatiei are importanta si utilitatea ei. De mentionat ca ambele sunt rate anuale oficiale calculate in baza acelorasi metodologii europene.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.