Si anul acesta, din 16 decembrie incep stirile despre Revolutie. Se aduna anii si comemorarile devin din ce in ce mai sumare, reiterate vizual sub forma citorva imagini de arhiva, a unor mici interviuri cu revolutionari s.a.m.d. Anul acesta, cei de la asociatiile din Timisoara au invitat la comemorari citiva tineri care s-au nascut in acele zile grele ale lui decembrie 1989 si care acum au devenit majori cu acte. In imaginile transmise de la ceremonie, neintelegerile dintre cei prezenti au fost fatise, unii dintre ei contestind calitatea de revolutionar a celorlalti. S-a lasat cu injurii, strigate, gilceava. Evenimentele din ‘89, ca moment originar al democratiei romanesti de sfirsit de secol XX,i-au impartit de la bun inceput pe romani. Cei care au facut Revolutia in strada i-au huiduit pe cei care au facut-o in fata televizorului, cei de la Comitetul Central s-au delimitat de cei de la TVR. In fond, oricit de mult ne-am chinui sa omogenizam momentul decembrie 1989, ar trebui sa recunoastem ca au existat mai multe revolutii. Fiindca una e Revolutia celor care au murit pe treptele catedralei din Timisoara si alta e „revolutia" lui Iliescu si a lui Gelu Voican Voiculescu. Emanatiile ros-cenusii ale noii nomenclaturi au facut totul pentru a inghesui simbolic succesiunea evenimentelor sub acelasi concept. Aveau toate motivele. Insa, cinstit vorbind, din 16 decembrie ‘89 si pina in septembrie ‘91, la ultima venire a minerilor in Bucuresti, au fost multe revolutii si contrarevolutii.