Pachetul de legi privind invatamintul preuniversitar, cel universitar si statutul profesorilor intra astazi in dezbatere publica.

Cristian Adomnitei a aminat lansarea
timp de aproape doua luni Descentralizare si autonomie sint cuvintele- cheie ale noilor legi ale educatiei, care intra in dezbatere publica astazi, cu o intirziere de aproape doua luni. Pachetul de legi urma sa fie lansat in 24 octombrie, dar a fost aminat din mai multe motive, printre care si discutiile privind invatamintul in limba minoritatilor, alegerea rectorilor si referendumul pentru votul uninominal. Proiectele se vor afla in dezbatere o luna, timp in care vor putea fi aduse sugestii si amendamente. Acestea vor fi analizate, evaluate si, dupa caz, integrate in proiect. Dupa definitivare, proiectul va intra in dezbatere parlamentara pentru a putea fi supus votului. Propunerea legislativa prevede finantarea la nivel de elev. „La nivelul scolii vor fi angajati profesorii, la nivelul scolii va fi selectat directorul, scoala va fi finantata pe numar de elevi. Meritocratia scolii va incepe sa primeze. Un alt lucru important vizeaza, de asemenea, descentralizarea curriculei, astfel incit scoala va putea sa aleaga in masura de 25-30 la suta materiile optionale. Este o etapa necesara, in acest moment, introducerea finantarii pe elev, chiar daca apare riscul sa fie mentinute in scoala elemente mai putin pregatite", a explicat ministrul Cristian Adomnitei. Acesta a mai spus ca liceele vor putea organiza examene de admitere proprii.

Demnitarul mai spune ca unitatile de invatamint performante vor fi extinse si cele care nu ofera calitate s-ar putea inchide. „Vreau sa avem scoli mai atractive, mai prietenoase, in care sa dispara violenta si actele care pateaza onoarea, dar si care sa se debaraseze de profesorii-problema", a spus ministrul, adaugind ca o scoala buna va putea prelua infrastrucura uneia slabe desfiintate.

Invatamintul obligatoriu ar urma sa inceapa la 3 ani si sa se incheie la 16, cuprinzind trei ani de gradinita, un an pregatitor, patru ani de scoala generala si restul de gimnaziu. „Eu as vrea sa stiu ce fac cu copilul de la 2-3 ani. Avem doar cresele, unde sint hraniti si le oferim casa, dar nu avem nici o valenta educativa, de aceea respectivele unitati sint in subordinea Ministerului Sanatatii Publice. Imi doresc gradinite si educatoare pentru toti copiii intre 3 si 6 ani, iar invatamintul obligatoriu sa inceapa la 3 ani si sa se incheie la 16 ani", precizeaza ministrul Educatiei.

Sistemul va fi centrat pe beneficiarul educatiei si in cazul universitatilor. „La universitati va fi mai multa deschidere pentru alegerea rectorului. Deschidem si mai mult universul academic romanesc pentru cei care ar putea sa vina din afara sistemului si sa fie acceptati drept conducatori. Modul de finantare la universitar va fi mai flexibil si mai bine statuat pentru definirea unui plan multianual de activitati. Finantarea universitatilor va fi facuta pe ciclu de studii si pe student", declara Adomnitei.

De asemenea, Adomnitei spunea ca ar vrea sa dispara grupurile de interese care au „confiscat anumite universitati. „Unele universitati sint conduse de familii. Promovarea se face in aceste cazuri numai dupa criterii subiective. Tin mortis ca, daca un membru al familiei are o functie de conducere, nici o alta ruda a lui, mergind pina la nepoti, sa nu mai poata detine o asemenea functie. Aceasta pentru asanarea mediului academic", a mai spus ministrul.

Pe de alta parte, absolventii care vor sa devina profesori trebuie sa faca minimum doi ani de stagiatura, timp in care pot afla daca au sau nu vocatie de dascal. Dupa stagiatura, profesorul se poate inscrie la concursul de definitivat, acesta putind fi sustinut de trei ori in cinci ani. Ulterior, profesorul definitiv se poate inscrie la concursul de titularizare, care va fi organizat de fiecare unitate de invatamint. Astfel, pe baza unor criterii generale, la care vor fi adaugate cele specifice scolii care organizeaza concursul de titularizare, profesorul definitiv va sustine testul. „Daca va promova acest concurs, va deveni profesor definitiv titular, daca nu va promova, va fi profesor asociat", a precizat Adomnitei.

Teze online din 2010 Dupa 2010, tezele cu subiect unic vor fi eliminate, elevii fiind evaluati pe calculator. „Acest proiect al specialistilor de la Centrul National pentru Curriculum si Evaluare in Invatamintul Preuniversitar va fi pus in aplicare cam in trei ani, pentru ca pina atunci trebuie sa urmam citeva etape, si anume: legarea la net a tuturor scolilor si dotarea cu PC-uri, asigurarea de profesori de informatica pentru toate scolile, predarea anumitor materii cu ajutorul calculatorului si, bineinteles, restructurarea programei scolare si congestionarea materiei" explica Zvetlana Preoteasa, secretarul de stat pentru Invatamintul Preuniversitar. Pe linga notele pe care le dau profesorii, elevii vor fi evaluati si pe baza unor teste online, la toate materiile. Odata incheiat testul, nota va fi afisata automat de computer.

„Nu ne-am gindit la bacalaureat, dar tezele cu subiect unic sigur vor disparea. Chestia asta cu lucrarile scrise cu subiecte date este stresanta. Astfel, in timpul semestrului, elevii trebuie evaluati continuu prin lucru in echipa, discutii libere si apoi evaluati individual prin aceste teste" spune secretarul de stat. Specialistii sustin ca astfel evaluarea elevilor va fi uniforma la nivel national. Pentru inceput, vor fi evaluati elevii de la clasa I pina la clasa a X-a. Subiectele vor fi concepute de expertii de la Centrul National pentru Curriculum si Evaluare. Testele pe calculator vor fi alese de profesor in functie de gradul de cunostinte pe care ar trebui sa le aiba elevii. „Banca nationala de date va fi foarte mare astfel incit e normal sa existe teste diferite, fie de la scoala la scoala, fie de la elev la elev, esenta fiind ca aceste teste sint calibrate in concordanta cu competentele care urmeaza sa fie verificate", a declarat Cristian Mirescu, directorul Centrului National de Evaluare in Invatamintul Preuniversitar.

O ONG cere demisia ministrului Adomnitei din cauza tezelor unice. Detalii pe www.cotidianul.ro/select