Pare imposibil ca sa vorbim la trecut de Karlheinz Stockhausen, vizionarul unor noutati esentiale ale artei muzicale contemporane. Evolutia gandirii sale componistice merge neincetat in paralel cu o acuta simplitate stilistica, cu o conceptie din ce in ce mai subiectiva si chiar liturgica asupra muzicii, cu un profetism in acelasi timp sofisticat si naiv. In acest sens, compozitiile lui devin veritabile ritualuri. "Cred cu adevarat in noile materiale – declara el - in undele alfa ale omului, in vibratiile care vor permite in cativa ani sa modulezi o unda prin intemediul unui om, pentru a-l face sa calatoreasca in afara sistemului nostru solar. Pentru ca, precum toti oamenii de stiinta, eu vreau sa realizez calatoria in cosmos... Cred in descoperirea perpetua a unor forme muzicale, a unor vibratii sonore si a unor ambiante care vor oferi omului ocazia de a se minuna din nou, de a sesiza miracolul care ii ofera ratiunea de a continua sa traiasca". Sef de scoala al miscarii muzicale internationale impreuna cu Pierre Boulez, Stockhausen poate fi considerat unul dintre fenomenele artistice cele mai mari si mai originale si ca una dintre personalitatile muzicale cele mai puternice ale secolului XX. Cu cateva zile in urma, lumina vietii sale s-a stins. A mai disparut astfel un reper esential al artei sonore din ultimele decenii ale secolului XX, fara ca noi, melomanii obisnuiti, sa fi ajuns sa-l cunoastem cu adevarat. Descoperirea gandirii si artei sale apartine inca viitorului.