Cea de-a 11-a editie a Festivalului International de Film Studentesc CineMAiubit a debutat luni (pe scena cinematografului Studio) cu o dansatoare incurcata in benzi de celuloid. E vreo metafora a cineastului student in proces de limpezire, a scolii
Cea de-a 11-a editie a Festivalului International de Film Studentesc CineMAiubit a debutat luni (pe scena cinematografului Studio) cu o dansatoare incurcata in benzi de celuloid. E vreo metafora a cineastului student in proces de limpezire, a scolii de film de la noi sau a filmului romanesc in general, care incearca sa se elibereze de constrangeri? Mai degraba un artificiu pentru o deschidere de festival mai vie decat in alti ani. Festivalul are un nou director artistic, prorectorul UNATC, prof. univ. dr. Laurentiu Damian. O alta schimbare e ca in acest an festivalul tine patru zile. si ca in acest an participa 12 tari, dar si patru scoli romanesti. Un concurs de promouri ale festivalului se alatura sectiunilor consacrate fictiunii, documentarului, filmului de animatie, fotografiei, scenariilor. Un alt premiu va fi acordat celui mai bun afis, in holul de la Studio fiind expuse, pe langa expozitia foto a studentilor de la UNATC, o expozitie de afis si una de pictura (despre "Cainele andaluz"), amandoua realizate de studenti de la Universitatea de Arte.
Eroul festivitatii de deschidere a fost insa Cristian Mungiu, care cu filmul de anul III "Mariana" obtinea in 1997 Premiul pentru regie, iar cu "Mana lui Paulista", un an mai tarziu, Marele Premiu si Premiul Criticii. Am revazut luni seara "Mariana", dar si secvente din documentarul lui Sorin Avram despre caravana "432". Cristian Mungiu a primit o Diploma de Excelenta din mainile profesorilor sai, Stere Gulea si Doina Maximilian. "Daca am avut un merit, a fost acela ca l-am lasat pe Cristian Mungiu sa faca ce a vrut", a spus Doina Maximilian, lucru pe care nu-l auzim pentru prima oara din partea unui profesor de la UNATC si pe care l-am auzit si de la fosti studenti. "Curioasa profesiune de credinta!", a spus cineva langa mine. "Nu stiu bine cum au trecut anii", a replicat Cristian Mungiu, pe care revederea filmului de anul III l-a determinat sa adauge: "Nu conteaza ce filme faci in scoala. Poti face filme bune si dupa. Mi se pune des intrebarea care a fost momentul care mi-a determinat cariera. Cred ca au fost doua: revolutia din '89, pentru ca altfel as fi ramas la Iasi, si acesti oameni (n. red. - profesorii de la UNATC) care au avut ideea sa ma bage in scoala cand eu credeam ca n-o sa iasa nimic din mine". Din pacate, nici Cristian Mungiu, nici ceilalti de pe scena n-au spus macar o vorba despre regretatul Ion Fiscuteanu, care juca in "Mariana" si care absolvise si el aceeasi universitate.
Tot ce am povestit mai sus a fost un fel de introducere la festival, pentru ca acesta a inceput oficial doar cand decanul Facultatii de Film, prof. univ. dr. Radu Nicoara, l-a declarat deschis. Radu Nicoara nici nu mai avea nevoie de cuvinte. A fost suficient sa arate salii cele doua tricouri de sub sacou, unul negru cu sigla CineMAiubit, peste unul rosu, cu sigla UNATC. Dupa aceasta declaratie de dragoste, festivalul a intrat "in pita", cu primele proiectii ale filmelor din competitia de fictiune. Premiile se anunta joi, de la ora 19.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.