Antrenorul Stelei, Marius Lacatus, isi contrazice patronul, sustinand ca nu va subestima Cupa, desi Gigi Becali a declarat ca aceasta competitie nu-l intereseaza. "Ne dorim sa castigam toate meciurile, indiferent ca este vorba de campionat, Cupa Romaniei sau Liga Campionilor. Va fi greu cu Unirea Urziceni, dar jucatorii sunt hotarati sa demonstreze ca esecul din campionat a fost un simplu accident", a declarat "Fiara". Tehnicianul "ros-albastrilor" a mai adaugat ca va folosi jucatori care au evoluat mai putin in acest sezon: "Nu va fi in nici un caz echipa secunda, ei sunt in vacanta. Este adevarat, voi menaja cativa jucatori care sunt obositi, dar asta nu inseamna ca nu vom trata meciul cu seriozitate. Si cei care vor intra fac parte din lotul Stelei si trebuie sa demonstreze asta. Avem de luat o revansa".