"Senatul nu este camera decizionala, iar proiectul legislativ are avizul negativ al propriei comisii juridice si al Guvernului. Nu este suficient pentru a panica piata", a spus Adrian Simionescu, presedintele casei de brokeraj Finans Securities. "E evident pentru toata lumea ca Romania a fost dezavantajata de contract. Dar sa nu uitam ca totul trebuie judecat in contextul timpului, iar atunci cand s-a vandut Petrom petitorii nu prea s-au inghesuit, iar Austria conducea Comisia Europeana si aveam nevoie sa-i captam bunavointa pentru aderare. Nu cred ca o posibila abrogare a legii ar fi un semn bun pentru Romania", spune Simionescu. El a adaugat ca denuntarea unilaterala a contractului va avea un cost imens daca se va ajunge acolo. "Nu cred ca OMV va renunta fara lupta si sa nu uitam ca au facut investitii in Petrom", a adaugat Simionescu.
Dan Pazara, directorul de comunicare al Petrom, sustine ca privatizarea companiei a fost transparenta si, in plus, a fost "monitorizata constant de catre organismele financiare internationale, de Fondul Monetar International (FMI), Banca Mondiala, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si a fost aprobata de Guvernul si Parlamentul Romaniei".
Initiativa nu este temeinic argumentata legal si are o aparenta de demonstratie de forta cu parfum politic, ne-a declarat Florin Pogonaru, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR).
Exista un precedent in Liberia, unde noua presedinta, avocata cu studii in America Ellen Johnson Sirleaf, a revizuit un contract de 900 milioane de dolari incheiat de Mittal Steel pentru un munte de fier, spune Pogonaru. "Revizuirea a fost documentata exact, precis, iar Mittal a venit la masa negocierilor in conditii mai rezonabile. In cazul nostru, in absenta unor documentatii puternice, initiativa are un caracter de amatorism nationalist si singura consecinta ar putea fi o imagine proasta in randul investitorilor. Daca vrei sa corectezi o eroare, o faci cum trebuie, profesionist, nu pentru beneficii electorale. E limpede ca a fost un contract care ar trebui discutat cu seriozitate", spune Pogonaru.
Cotatia actiunilor Petrom s-au mentinut la nivelul de 0,49 lei/actiune, dand companiei o valoare de piata de 27,7 miliarde de lei (11,5 miliarde de dolari). "Titlurile SNP au fost tranzactionate astazi (nr. - ieri) la limita superioara a lichiditatii", a observat Simionescu. Petrom a afisat un profit net de 1,5 miliarde de lei (564 milioane de dolari) in primele noua luni. Grupul austriac OMV este actinoar majoritar al Petrom, cu o detinere de 51% din capitalul companiei, statul avand 20,63% din actiuni, Fondul Proprietatea 20,1%, iar BERD 2,03%. Restul este listat la Bursa din Bucuresti.
Despre autor:
Sursa: Romania Libera
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Băutura virală care a cucerit planeta conțina lămâie și lapte condensat. Cum...
Sursa: kudika.ro