ORASE DOAR CU NUMELE
Declarat prin referendum oras de gradul trei, Brosteniul este un hibrid care se zbate sa traiasca fara fabrica miniera, veche mostenire, in urma careia au ramas 35 de blocuri darapanate, saracie, familii dezmembrate si-un relief neexploatat turistic. Si cine mai stie azi ca aici Nica a lua€™ Sefan a Petrei s-a molipsit de raie de la caprele Irinucai si ca tot aici e bisericuta Popei Nan, descrisa, cu talcul povestirii, in "Amintiri din Copilarie"?


NICI IN CÃ…RUTÃ…, NICI IN TELEGUTÃ…. "asta ar fi brand-ul Brostenilor", spune primarul, care se afla in postura de a nu-l putea exploata, dat fiind ca ce-a mai ramas din biserica, unde Creanga omora muste cu ceaslovul, se afla in patrimoniul statului. Si daca ar fi dupa primar, s-ar dezice si de ideea de oras, idee la care nu se aliaza din simplul fapt ca nu s-a intamplat in mandatul domniei sale. Asadar, nici in caruta, nici in treleguta, ar spune noii oraseni. Cand a fost vorba sa acceseze fonduri europene pentru dezvoltare urbana, li s-a spus ca nu se incadreaza, ca n-au facultate, cale ferata, drumuri modernizate, canalizare, statie de epurare. La drept vorbind, de-abia au un spital, in care au mai bagat 25 de paturi, de ceva vreme, pentru cei asistati. Inca se mai incalzesc la soba cu lemne, cat despre pensiuni, posibila scapare din anonimat, e doar una singura, pustie mai tot timpul anului. Ironia face ca acest oras, cu vadit potential turistic, sa nu poata beneficia, conform noilor reglementari, nici de fonduri rurale. Vorba celor care le-au refuzat proiectul: "Ce sa va fac, daca v-a trebuit oras? Nu va incadrati!".


NEAGRA, SATUL STRADÃ…. Pe Strada Neagra sau in satul Neagra, mai toti au plecat in Sicilia, la munca. In tot orasul au mai ramas doar batranii, bolnavii, femeile, copiii si cei fara chef de munca, spun carcotasii pe la colturi de ulita. Din 1998, de cand li s-a taiat singurul venit consistent, mineritul, localnicii supravietuiesc din ajutorul social al primariei si cele cateva angajari sporadice facute la singurul gater existent. Slujbe se mai gasesc prin magazinele alimentare, in piata incropita modern din vechea centrala termica si prin baruri, ca de baruri si bodegi nu sufera nimeni. E chiar rost facil de-as spune oful intr-un pahar de tulburel cu banii castigati de pe-o zi pe alta. "Saracia atrage dupa sine saracie", spun unii si, pentru cei care-si duc veacul in blocurile fostei asezari miniere, lenea, lipsa chefului de munca, mizeria dau o lehamite de sine si-o inertie de-a merge mai departe. Viata le e oprita in loc, intr-un cadru al deznadejdii.


In a€™98, Geomold, actualul Min Bucovina, Intreprinderea Miniera de Prospectiuni Geologice si-a inchis portile, lasand de pripas familii de mineri adusi de prin toate colturile tarii aici la munca. A mai ramas doar IMR Crucea, Intreprinderea de Metale Rare, care se gaseste la vreo 30 de kilometri distanta, dar cu mici sanse de supravietuire.

De fapt, Brostenii se bat intr-o contradictie. Saracia lucie a orasenilor, numiti astfel pentru ca zac la propriu intr-o cosmelie numita apartament, si traiul decent al taranului nascut intr-o casa pe pamant.


LA CENTRU, MON CHER! Centrul desparte casele de blocuri si doar la sarbatori e rost de lume multa, adunata de prin toate satele fiice. In rest, ocolul pe post de piata si loc de barfa e gol. Cum ar zice francezul, "arrèt sur images": trei standuri cu haine la kilogram, aduse de prin second-hand-urile din Suceava, zac pline de bulendre "de firma" neatinse de privitorii apatici. Batranele isi indreapta salele si negociaza cu unul, cu altul, caruta de lemne pentru la iarna. In marea hala, transformata in piata agroalimentara, e pustiu. Sunt prea saraci, nu-si mai permit sa scoata banul pe nimicuri sclipitoare. Blocurile par a fi situri arheologice, pe-alocuri reconditionate in roz de vreun locatar mai avut. Nimic nu e mai elocvent pentru aceasta asezare pestrita ca Ferentariul, porecla degradarii data cartierului minier.


CHIRIASII DIN FERENTARI sau locul unde dramele satesti isi joaca cartea meschina incurajate parca de o dreptate stramba pe care ti-o ofera viata cand nici tu nu mai ai putere sa te ajuti.

Pana in 2005 au fost 38 de blocuri, cu care se mandrea Brosteniul. Au ramas atunci cu trei mai putin si cu mare scandal la demolari. Intr-o dimineata, matusa Georgetei Popa, femeie saraca, vaduva si cu multi prunci, s-a gandit sa mai castige un ban si, ca in fiecare zi de cand invatase smecheria, s-a dus sa ia cateva caramizi de la unul din cele trei blocuri parasite. Ironia a facut sa scoata caramizile pilonului de rezistenta si astfel blocul a cazut peste ea. A murit sub daramaturi. Zona blocurilor, cea care de fapt certifica ideea de oras, e o pecete cu mesaj amar pentru cei ai locului, o "groapa, o borta in care fiecare isi trage foc pentru oala lui". Scripeti plini cu rufe proaspat clatite in albie leaga cladirile intr-o armonie perfecta de ghetou, de parca si-ar spune care cu care se intelege, dupa cum se trage ata. Hainele, multe de copii, caci intr-o casa saracacioasa bucuria o aduc puradeii frumosi, oachesi si lipsiti de ajutor. Fete tinere, aciuate aici dupa sotii mineri, de prin Maramures, Borsa, Suceava, slabe, nefericite, cu trei, patru prunci in brate, spera de pe-o zi pe alta ca vor supravietui si maine. Pentru unele, singura sansa e scoala baptista, care le ofera gazduire, rechizite si masa copiilor defavorizati. Ei sunt de fapt orasenii autentici, sufletele in chirie, motivatia, imboldul celor care i-au decorat cu acest statut.


Dupa inchiderea intreprinderii miniere, blocurile au intrat in administrarea primariei, iar locatarii platesc o chirie modica, de 500 de mii de lei lunar, administratiei orasului. Dar chiar si acesti bani sunt multi pentru sutele de familii care traiesc din alocatii. Blocurile cad peste ei, le ploua in casa, instalatia electrica nu este izolata, existand in permanenta pericolul de electrocutare, igrasia i-a napadit, lenea si saracia le-a distrus vointa. In ocolul ce leaga blocurile, femeile se aduna zilnic pe trei busteni mari de brad, la barfa. "Asta fac mai mereu", spune un gospodar care taie de mai bine de trei ore lemne. "Cei care muncesc se vede, cei care stau nu o sa aiba niciodata. Omul sfinteste locul", iar el se dezice de pata neagra a orasului.