Weekendul de jazz de la Timisoara a adus pe scena citiva clasici ai festivalurilor de acest fel, cum ar fi Alexander Balanescu si Aura Urziceanu, dar si exploratori intr-ale fuziunilor de genuri.

Incepind de vineri si pina duminica, la Teatrul National din Timisoara au urcat pe scena nu actori pe punctul de a-si intra in rol, ci muzicieni gata sa faca demonstratii de jazz. Cea de-a doua editie a Festivalului International de Jazz, organizat de Fundatia Culturala „Jazz Banat", al carei director, Marius Giura, asigura de unsprezece ani la Garina muzica aleasa in deplina cunostinta de cauza, a adus anul acesta noua concerte rar intilnite pe scenele romanesti. Artistii invitati in aceste trei zile la Timisoara au intors jazzul pe o parte si pe alta, de la swing, funk si speciile clasice ale acestui gen de muzica pina la experimente care merg inspre zone foarte eclectice.

Desi biletele au costat doar 35 de lei si au fost puse in vinzare din vreme, in prima seara, lumea nu a stat la coada la intrarea in teatru si nici nu s-a ingramadit sa il asculte pe unul dintre cei mai atipici si mai productivi muzicieni si compozitori produsi de celebra casa de discuri germana ECM, specializata in descoperirea experimentatorilor in materie de jazz. Se prea poate ca unul dintre motivele pentru care numarul spectatorilor sa nu fi fost asa de mare sa fie faptul ca numele lui Stephan Micus nu figura pe afisul festivalului. Ce face artistul german poate fi numit, chiar dupa declaratiile sale, „muzica transculturala". Altfel spus, a calatorit in toate tarile asiatice, in aproape toate tarile europene si a vazut mare parte din Africa si din America, invatind, alaturi de maestri locali, sa cinte la zeci de instrumente traditionale, pe care le-a folosit apoi in compozitiile sale. Dupa o proba de sunet pedanta, care a durat mai bine de trei ore, Micus a urcat pe scena, cu o ora mai tirziu decit fusese anuntat, s-a descaltat, s-a asezat turceste si si-a prezentat primul instrument, dudukul, pe care l-a descoperit in Armenia. Cu un aer ascetic, a trecut la o piesa compusa in urma unei calatorii la Muntele Athos, pentru ca apoi sa arate ce se poate face cu o simpla cutie din lemn umpluta cu piese de bicicleta, instrument gasit undeva in Africa de Est. Daca stilul lui Micus nu intra tocmai la categoria jazz, fiind mai degraba un hibrid, in care muzica intilneste antropologia, prezenta lui la Timisoara nu poate fi decit un semn bun pentru pasionatii de combinatii muzicale „dubioase", cum caracteriza un spectator la iesirea din sala muzica artistului german.

Cea de-a doua zi de jazz live a umplut insa Teatrul National, publicul ocupind si lojile pentru a-i vedea pe Alexander Balanescu si pe ceilalti membri ai cvartetului sau, care a implinit anul acesta douazeci de ani de activitate. Aplaudati de la inceput pina la sfirsit, ba chiar chemati la bis, cei patru au venit la Timisoara cu proiectul „Maria T", realizat in urma cu doi ani, pornind de la personalitatea Mariei Tanase. Calculat milimetric, atit in ceea ce priveste sunetul, cit si proiectiile gindite pentru acest disc de artistul Klaus Obermeier, concertul Balanescu Quartet a fost, fara indoiala, unul dintre cele mai reusite momente din acest festival, chiar daca toate celelalte s-au inscris la categoria „succese". Realizind sample-uri la vioara si la contrabas pornind de la motive din muzica Mariei Tanase, intr-un stil asemanator celor de la Kraftwerk, dupa piesele carora cvartetul facea coveruri la inceputul carierei sale, grupul lui Balanescu a pregatit terenul pentru Nils Petter Molvaer Trio. Condus de unul dintre cei mai buni trompetisti de jazz, grupul norvegian a aratat cum pot interactiona jazzul in acceptia lui clasica si new media, mixind live ceea ce si cintau live. Concertul propriu-zis a durat o ora, timp in care au interpretat doua piese, fiind urmat de un bis cerut de cei pentru care cocktailul pus la cale de nordici a fost o gura de aer proaspat.

Duminica, ultima zi de tratament pe baza de jazz, a avut-o ca invitata principala pe Aura Urziceanu, un nume pe care timisorenii il asteptau probabil de mai multa vreme, dat fiind faptul ca sala a fost, de aceasta data, arhiplina. Cu aceeasi verva cu care si-a obisnuit publicul si cu aceeasi grija pentru urechile ascultatorilor, Aura Urziceanu a trecut de la ritmuri latine, influenta mostenita din vremea cind colabora cu Antonio Carlos Jobim, la swing, de la compozitii proprii, cum ar fi o piesa dedicata lui Dizzie Gillespie, pina la eternul hit „What A Wonderful World" al lui Louis Armstrong. Urmatorii care au urcat pe scena alacatuiesc un trio cosmopolit, format din contrabasistul norvegian Arlid Andersen, saxofonistul scotian Tommy Smith si percutionistul italian Paolo Vinaccia. Atenti la fiecare inflexiune, atit de atenti incit bateristul a transformat toate obiectele din jurul sau in instrumente, nelasind neexplorat nici un coltisor din tobe si cintind, pina la urma, si la boxe, cei trei artisti au facut un performance concentrat, ca la carte.

Fara publicitate inutila si fara campanii zgomotoase, Festivalul de Jazz de la Timisoara a adus, pe linga artistii care fac dintr-un eveniment punct ochit, punct lovit, si artisti cu grad mai mare de „risc", cum ar fi Stephan Micus, dar care fac extrem de bine starii de sanatate a muzicii propuse pe scenele romanesti.

Steven van Zandt planifica un curs de rock’n’roll. Detalii pe www.cotidianul.ro/select