Intr-un colt de Moldova, o mina de oameni ce acopera trei generatii incearca din rasputeri sa tina in viata sportul national romanesc: oina. Cei in virsta traiesc gloria de altadata, tincii o asteapta pe cea viitoare. Un campion, doi campioni, trei campioni. Cit ai bea un degetar de cafea, trei campioni nationali la oina intra in barul de linga primaria comunei Vorona - Botosani. De la tejghea ii serveste Mitica Prisacariu, si el campion national. Afara, cel cu caruta e campion national, ala cu blugi, care fumeaza, e dublu campion national, pustiul din fata scolii e Aurelian Achiroaie, cel mai bun junior din divizia A, nenea tractoristul e campion national, toti au si cite cel putin o cupa, macar una zonala, daca nu chiar Cupa Romaniei, uite-l si pe dom primar, sa traiti!, campion national si ca jucator, si ca antrenor. Oina moare incet, dar sigur - spune oftind primarul Aurel Stefan. Imi plinge inima cind vad asta. E sportul nostru national. Si nu e singurul bun national condamnat sa dispara".

Pina nu demult, urmatorul lucru pe care copiii din Vorona il invatau dupa mersul copacel era oina. Acum, dupa revolutie, nu se mai face sport la tara, in general, oina cu atit mai putin. Fiindca nu aduce bani. Si daca in zilele noastre ceva nu aduce bani, mai devreme sau mai tirziu va disparea.

Badia Minu Hutanu, din satul Vorona Mare, e o legenda a oinei. Nici el nu e mai optimist. Nu-si arata nici pe departe cei 60 de ani batuti pe muchie si nici anii munciti din greu pe tractor. A jucat oina pina la 35 de ani si asta se vede in felul batos cum sta in ograda, inalt si zdravan ca o turla. Isi arata medaliile invirtindu-le pe degete ca sa cada mai bine soarele pe ele. Cu atit a ramas: cu medaliile, cupele, niste poze si niste taieturi din ziare. Si cu amintirea bucuriei fara seaman cind el, idolul maidanului, era purtat pe brate de sateni dupa victorie.

Pe aici, oina se joaca de cind lumea. Cind eram copil, faceam mingea din cirpe, umpluta cu nisip si par de vaca, iar niste ciomege gaseam noi intr-un gard", povesteste badia. Si jucam asa. In 59, cind aveam 12 ani, am cistigat campionatul de juniori cu echipa scolii. Atunci s-a infiintat echipa si de atunci a mai cistigat sase campionate, de douaspe ori a fost vicecampioana si, in rest, tot locul trei si cupe cite nu le mai stiu. Finala a fost la Bucuresti. Ne-am dus toti pe cheltuiala noastra. Tata iar a taiat o oaie si ne-a dat-o noua, la toata echipa, sa avem de mincare. Pentru titlul acela am jucat 37 de meciuri si n-am pierdut nici unul. La fiecare lupta, ne taia cite o oaie, cu bucurie o taia. Azi s-ar chema sponsor, nu? Azi nimeni nu mai da nu o oaie la un meci, dar nici o mina de simburi de bostan".

Tudor Hetriuc ajunge acasa, deshama calul de la caruta, il leaga la iesle, adapa vaca, da mincare la porci, ii striga ceva ciinelui din mers, apoi se opreste brusc si se uita in jurul lui: ograda e pustie. Fata e la scoala la oras, nevasta e in Spania. Il apuca uritul. Se duce la circiuma de peste drum sa bea o ciocolata calda. Toti vecinii il lauda ca a fost un sportiv model, n-a pus gura pe tigari si pe bautura, nu bea nici acum, la 41 de ani". Numai pentru asta ar putea fi o vedeta intr-un sat ce duhneste a rachiu de sfecla, insa nu de aceea il saluta oamenii scotindu-si palaria. La 15 ani a devenit campion national de juniori cu echipa scolii din satul Vorona Mare, antrenata de profesorul Aurel Stefan, actualul primar. Din clasa a noua au pus ochii pe el antrenorii de la Electrocontact Botosani. De la 18 ani l-a luat pe sus Dinamo Bucuresti. Fara Tudor al nostru, Dinamo nu cistiga doi ani la rind cupa si campionatul", spune plin de mindrie circiumarul, punind in fata fostului sportiv ceasca de ciocolata calda pe o farfuriuta, protocol cu totul neobisnuit intr-o bodega.

Dupa armata, pentru el s-au batut Steaua Bucuresti si Poligraf, celelalte echipe abonate la titlu, ii dadeau masina, slujba si casa in Bucuresti, dar el a vrut sa se intoarca acasa si sa devina campion national cu Electrocontact Botosani. In primul an a cistigat Cupa Sindicatelor, ar fi cistigat poate si campionatul, dar, dupa revolutie, cind nimeni nu mai sustinea oina, antrenorul de la Electro a tradat, a facut echipa de baseball", povesteste oinistul. Dar oina-i oina, nu seamana cu baseball-ul, sau seamana cit seamana baschetul cu handbalul. Eu am continuat sa joc oina".

Cariera de oinist si-a incheiat-o la 39 de ani, lucrind ca om de serviciu la scoala din Vorona Mare, doar ca sa fie aproape de echipa de juniori, pe care o antrena. Cind a tras linia, a vazut ca nu s-a ales cu mai mult decit cu echipament sportiv, cu brelocuri, cu cite o geanta, cu fanioane si cu un salariu in plus o data pe an, dar nu regreta. Oina se joaca pentru oina. Nu poti fara ea. A fost frumos", incheie Tudor Hetriuc. Era frumos sa vina voronenii peste tot in tara, pe unde juca el, sa-l vada, sa-l aclame la fazele incredibile pe care le facea; acele faze s-au pastrat numai in memoria lor, nu si pe un film, undeva, si le povestesc si azi, la un rachiu de sfecla, cu atita pasiune, incit te astepti ca vorbele lor sa zugraveasca in aer traiectoria fantastica a mingii.

La scoala din Vorona Mare, veche de peste o suta de ani, cu peretii crapati, holul e luminat de vitrina cu trofee. De 48 de ani, echipa scolii n-a ratat niciodata podiumul campionatului de juniori. La terenul de sport din spatele scolii se ajunge trecind printr-o postata de sorg si papusoi. De pe acest teren marginit de gradini s-au ridicat mai mult de o suta de campioni la oina, fie cu echipa scolii, fie la seniori, cu echipe din divizia A. Cel putin 20 de oinisti din Vorona sint legitimati la echipele din campionatul national de seniori.

Profesorul Cornel Stirbu tocmai a scos o clasa pe teren, la ora de oina. E un curs optional la care se inscriu toti baietii. E frig, innorat, iarba e uda, mingea e si ea uda si trebuie prinsa cu miinile goale, rupe pielea. Sint doar niste copii, dar nu se intorc cu spatele cind mingea vine spre ei cu 60-70 de kilometri pe ora. Gasesc in jocul acesta o placere sau o provocare misterioasa.

Dintre acesti copii, spune profesorul Stirbu, mai mult de jumatate vor ajunge la nivel national, daca se va mai juca oina in Romania cind vor fi ei mari. Sintem ipocriti cind spunem oina, sportul national al romanilor. Din punct de vedere istoric, da, este. Dar altfel, ce sport national e acela care a fost abandonat de toata lumea? Mai sint citiva pasionati in tara, ultimii mohicani, care mai fac sa mai existe acest sport pe cit de minunat, pe atit de nedreptatit".

Nicu Catana, producatorul votcii Voronskaya, cel mai cunoscut si mai profitabil produs local, a fost el insusi un oinist de talie nationala; cum pasiunea nu moare niciodata, din cind in cind isi mai scutura buzunarele la echipa scolii. In rest, primarul e cel care umbla cu gura uscata dupa alti sponsori, a zis ca pina la urma va ajunge si la Becali, ca doar oina e sportul pastorilor - dar rafinat intre timp, a ajuns un sport complex si spectaculos. Eu unul", adauga Cornel Stirbu, am o prietena la un second-hand din Botosani si imi tine si mie echipamente cind vin mai multe de acelasi fel, le iau la kilogram. Mingile le coasem pina se fac numai sfoara. La multe competitii nu ne prezentam, ca nu avem bani, federatia nu da nici un leu. E greu sa faci cu mijloace de mina a doua sportivi de mina intii".

De 13 ani, Primaria Vorona organizeaza Cupa Moldovei la oina. Pe terenul acela dintre papusoi, la editia din acest an s-au perindat peste 3.000 de spectatori. Neplatitori. Copiii antrenati de Cornel Stirbu au cistigat cupa. Au fost premiati cu plachete din lemn pe care tot ei le-au confectionat la scoala. Vicecampionii au primit tricouri. Iar sportivilor de pe locul al treilea li s-au dat sorturile.

Federatia moare, dar nu se preda La 114 ani de la infiintare, Federatia Romana de Oina e tolerata intr-o camaruta la Patinoarul Flamaropol, are un buget anual de 12-13 mii de euro si 3 angajati. Singurul sponsor al federatiei este chiar presedintele, Marcel Ursu, fost oinist. Federatia nu detine nici o baza sportiva proprie. Din cei 200 de antrenori, nici unul nu este licentiat in oina, fiindca la ANEFS nu exista aceasta specialitate - tot din lipsa de bani. Campionatul national de seniori se desfasoara in anonimat - cele sapte echipe se intilnesc intr-un turneu anual si joaca intre ele pina la desemnarea cistigatoarei.

Chiar si in aceste conditii, Nicolae Buleu (foto), secretarul general al federatiei, considera ca oina este pe un drum bun. "Dupa avintul oinei din anii 80-90, cind campionatul avea doua divizii, dupa revolutie s-a ajuns chiar la cinci echipe care jucau numai in unitati militare", spune Nicoale Buleu. Acum, cu 17 cluburi afiliate si cu 600 de sportivi legitimati, federatia a inceput un proces de relansare, chiar internationalizare a acestui sport romanesc".

Totul despre evolutia jocului de oina de la origini pina in prezent, la www.cotidianul.ro/select