Vasile, martorul mincinos din Vintileasa

ROMANIA CA O TELENOVELÃ
Dupa ce, un timp, practica meseria de martor mincinos, Vasile Sandru din Vintileasa se apuca de furat de prin autoserviri. Despre perioada primei meserii, Vasile Sandru avea de spus numai cuvinte bune. Nu era prea greu, se castigau bani buni si, spre deosebire de alte meserii, nu dadea inapoi niciodata, indiferent de intamplarile din jur. Pentru ca, zicea Vasile Sandru cand venea vorba de meseria de martor mincinos, orice s-ar intampla pe lume, cat timp mai exista oameni, oricand se vor gasi doi insi ca sa se certe pentru ceva. Sa se certe nu oricum, ci atat de tare incat, la un moment dat, sa nu mai stie nimeni cine e castigatorul. Si pentru a stabili asta, mergeau la judecata. - Vedeti, zicea Vasile Sandru, care de atata umblat prin procese si prin preajma lor, putea spune multe lucruri intelepte despre ele, judecata e un fel de a desemna castigatorul intr-o intrecere ce s-ar fi putut termina inca de la rafuiala.


La inceput, cand primii martori mincinosi se ivira pe strazile din jurul tribunalului, taranii se facura ca nu inteleg. - Fugi, de aici, vere! le rasera ei in nas, in timp ce legau caii de cate un castan sau desfaceau legaturile cu merinde, n-am nevoie de nici un martor mincinos, am destui martori adevarati. Si asa era. Cam in fiecare caruta se puteau vedea martori destui: babe smochinite, vinete la fata, cu broboada trasa pe ochi, flacai cu gurile cascate de uimire, desi nu prea era motiv de uimire, femei intre doua varste, nici frumoase, nici urate, serbede, asadar, in fine, dintre acei oameni care sunt totdeauna prezenti la o incaierare, si nu numai atat, dar pun si patima in relatarea celor vazute. Si martorii partii parate si ai partii lezate se jurau ca spun adevarul, si chiar il spuneau. Pentru ca, zicea judecatorul, ia spune, bade, cum a fost? Si badea, sincer, sufocandu-se de manie pe parat povestea cum vazuse el ca a fost. Si veneau martorii paratului, la fel de convinsi, si povesteau si ei cum a fost. Pana cand toti se incurcau atat de rau incat judecatorul ii declara pe toti martori mincinosi.


Si astfel, peste catva timp, taranii nu mai rasera in fata martorilor mincinosi de profesie. E drept, ii acceptara, platira chiar si bani, dar cu un fel de stanjeneala, explicabila daca ne gandim ca nu prea credeau intr-astfel de martori. Curand insa, meseria prinse curaj, se infiripa cu putere, aparura si asi ai meseriei, cum era Vasile Sandru din Vintileasa, cu aerul lui de om destul de idiot ca sa fie totdeauna acolo unde doi sau trei, in fine, mai multi insi isi spargeau capetele. Astfel, meseria se perfectiona incetul cu incetul. Martorii mincinosi avura de luptat cu martorii sinceri, si-i biruira, caci martorii sinceri traiau intreaga scena sau, cum zicea Vasile Sandru, traiau adevarul si, in consecinta, se balbaiau, se inroseau si se contraziceau, ma rog, toate poticnelile unui om care crede ce spune, pe cand martorii mincinosi relatau scena fara sa clipeasca, insistand pe amanunte, raspunzand rapid tuturor intrebarilor. Cand martorii sinceri lasara locul celor mincinosi, lucrurile se complicara. Judecatorii, tot mai neputinciosi, trebuiau sa aleaga acum nu adevarul de minciuna, ci minciuna de minciuna. Lupta se dadea intre cine minte in asa fel incat sa para ca spune adevarul.


Situatia asta dura cativa ani, pana intr-o zi, cand un judecator nou, abia iesit de pe bancile facultatii, prinzand firul afacerii, ii intinse o capcana lui Vasile Sandru, asul meseriei de martor mincinos. Intr-o dupa-amiaza, in timpul unui proces plictisitor, cand victoria lui Vasile Sandru se anunta usoara, in sala tribunalului izbucni un scandal. Un tigan batran, cu o mustata uriasa, de caldarar, palmui pe neasteptate un cetatean cu bretele de langa el care, la randu-i, ii dadu o palma. Conflictul angaja mai multi insi. Cetateanul palmuit ceru imediat arestarea tiganului, presedintele evacua sala si, peste cateva zile, cativa din cei prezenti, printre care si Vasile Sandru, primira citatii de martori. Aparent, intrebarea era foarte simpla: cine a batut pe cine? (Amandoi partenerii intentasera proces). Vasile Sandru zise, senin si sigur, cum cerea un lucru atat de simplu: pai, tiganul a dat primul, el e vinovat! Imediat, insa, sari un ins pirpiriu, in niste haine de vara albe si botite, care afirma ca Vasile Sandru minte, intrucat - a vazut el cu ochii lui - cetateanul cu bretele a dat primul. Nici ca se putea mai mare jignire. Vasile Sandru vazuse cu ochii lui doar cum tiganul daduse primul. asta mintea cu nerusinare! Balbaindu-se de furie, fara sa se exprime prea clar, relata din nou scena si, pe masura ce relata, incepea sa se indoiasca de cele vazute, si, mai ales, spre deosebire de inainte, cand simtea o adevarata bucurie sa nascoceasca tot felul de amanunte, intamplarea vazuta cu ochii lui isi pierdu la un moment dat taria, si Vasile Sandru nu mai putu sa spuna ce vazuse. Mult mai grav, incepu sa creada ca de fapt el mintea si nu insul care-l contrazicea atat de inversunat.

Descumpanit, se resemna si tacu.

Primi un an inchisoare, pentru marturie mincinoasa.

---

Despre autor: