Piatra de temelie

In sfarsit a fost pusa piatra de temelie la Catedrala Mantuirii Neamului! Dupa ani si ani de tergiversari, determinate de schimbarea repetata a amplasamentului, ceea ce a declansat polemici furibunde, hotararea luata nu are cum sa nu fie privita ca un fapt pozitiv. Prea Fericitul Daniel isi incepe misiunea sfanta printr-un act salutat de majoritatea credinciosilor. Ne amintim insa cu acest prilej de toata disputa generata de amplasarea Catedralei in Parcul Carol, fapt ce ar fi dus la demolarea Mausoleului liderilor proletari. Din perspectiva timpului scurs, duelul acela a avut si partea sa amuzanta. Adica o parte a societatii noastre civile care pana atunci isi dovedise fara pic de echivoc sentimentele anticomuniste s-a opus demolarii, afirmand ca Mausoleul, dincolo de sinistra sa destinatie, este in realitate o opera de arta pe care comunistii si-au insusit-o abuziv. De cealalta parte, ortodocsistii ferventi, pe care aceeasi sectiune a societatii civile nu a intarziat sa-i acuze de mentalitate totalitara si deci de nostalgii fata de regimurile dictatoriale, s-au pronuntat ferm in favoarea demolarii.
Dar toate acestea au trecut, colbul se asterne peste rafuielile intestine, aceasta in vreme ce Catedrala, pompata prin puternice canale financiare, se va inalta din primavara in triumf.
Ce inseamna insa aceasta pentru viata propriu-zisa a poporului roman? O intrebare, fireste, legitima. De-a lungul timpului, cei care s-au impotrivit ridicarii edificiului dumnezeiesc au adus in discutie uriasele fonduri utilizate. Oare nu ar fi fost mai bine ca aceiasi bani sa fie folositi pentru construirea de spitale, scoli, drumuri? Oare nu suntem la pamant cu infrastructura si in consecinta a ne ocupa de cele vesnice cu atata cheltuiala inseamna ca aruncam banii pe fereastra? Cu alte cuvinte, ce-i mai trebuie chelului decat tichie de margaritare...
Evident, lucrurile nu stau chiar asa. Nu are rost sa ne referim acum la parabola din evanghelie in care se spune limpede ca e mai important sa cumperi mir decat sa dai banii saracilor - contextul atunci era altul -, dar nu putem sa nu avem o minima delicatete si sa nu luam in seama si ceea ce desuet se cheama "imparatia cerurilor", careia tocmai asemenea sfinte ctitorii ii plac.
Romania, fireste, este un stat laic si modern si in nici un caz nu se poate intoarce in vremuri medievale. Nu mai e epoca lui stefan cel Mare, care dupa fiecare batalie cu turcii mai ridica o biserica si in felul acesta isi asigura nemurirea. Mentalitatea de acest tip e, oricat de credincios ai fi, depasita. Degeaba un personaj de conturul lui Gigi Becali are o retorica grandilocventa si investeste miloane de euro intru Dumnezeu fiindca prestatia sa este privit cu destula reticenta de tot mai multi oameni.
Asadar, ridicarea unui asemenea edificiu isca numeroase controverse, argumentele pro si contra sunt la fel de vehemente, a fi impartial e greu, dar orice partizanat intuneca judecata. Oare nu ne era de ajuns ceva mai mic? Dar ce mai catedrala, si inca a mantuirii neamului, era aceea facuta cu prea mult spirit economic? Alta suita de intrebari care se bat cap in cap. Totusi, deasupra acestor ciocniri se impune ceva solid, poate echivalentul insusi al pietrei de temelie deja puse. Este un eveniment si se cuvine respectat. A-l compara bunaoara cu ce facea Ceausescu in urma cu 20 de ani, cand vara in pamant tot felul de tuburi la temelia hidoaselor sale viitoare constructii, ar fi veritabila impietate. O semnalam pentru a le taia cheful celor amatori de asemenea riscante extrapolari.

---

Despre autor: