Pe eticheta scrie produse de post. Te uiti la lista de ingrediente. Nu scrie nici carne, nici lapte, nici oua. Iti zici ca este sigur. Numai ca sunt aditivi alimentari care ne pot "spurca" postul.

Industria alimentara ii supune pe cei car
Pe eticheta scrie produse de post. Te uiti la lista de ingrediente. Nu scrie nici carne, nici lapte, nici oua. Iti zici ca este sigur. Numai ca sunt aditivi alimentari care ne pot "spurca" postul.

Industria alimentara ii supune pe cei care vor sa posteasca la o serie de incercari, care mai de care mai complicate. Nu numai laptele, carnea si ouale trebuie evitate. Sunt si aditivi alimentari care pot transforma un produs aparent de post intr-unul de dulce.Sunt anumite E-uri care sunt obtinute exclusiv din surse animale si altele care pot fi realizate atat pe cale chimica, dar pot fi si extrase din diverse surse animale.

Pentru ca producatorii nu fac nici o precizare in acest sens, in perioada postului trebuie sa fim atenti la toate produsele care contin E120 (rosu cosenila), 474 (sucrogliceride), E 477 (esterii propilenglicolului cu acizi grasi), E 570 (acizi grasi), E 620(acid glutamic), E 621 (monoglutamat de sodiu), E 901 (ceara de albine) si E 904 (shellac).


ADITIVII. Sucrogliceridele, E 474, sunt emulgatori si agenti de tratare a fainii obtinuti atat artificial, dar pot fi extrase si din surse animale. Se poate gasi in produse de post ca serbet, deserturi pe baza de fructe sau cereale, guma de mestecat, sosuri, suplimente alimentare chiar si in unele bauturi. E 477 este un aditiv alimentar asupra caruia nu s-a facut o evaluare definitiva, astfel incat nu este indicat un consum ridicat. Totusi, s-a stabilit o doza zilnica admisa de 25 mg/kg corp.

Acizii grasi, E 570, se gasesc atat in alimente (guma de mestecat, produse de patiserie), cat si in preparate farmaceutice. In industria alimentara este utilizat ca emulgator, agent de glazurare si antiaglomerant. Sunt considerati inofensivi, insa atentie la etichete in perioada postului.

Potentiatorul de gust, acid glutamic, E 620, poate avea sursa animala, dar poate fi realizat si artificial. Se gaseste intr-o gama foarte larga de produse si poate fi intalnit si in preparatele din soia. Din cauza efectelor sale nocive este interzis in alimentatia copiilor sub un an. La un consum mai ridicat poate provoca ameteala, dureri de cap, palpitatii. De asemenea, E 620 are potential neurotoxic, putand declansa maladiile Huntington, Alzheimer, Parkinson.


PERICOL. Monogluatamatul de sodiu este in aceasi situatie ca si acidul glutamic. E 621 este insa mul mai intalnit in produsele alimentare si are si mai multe efecte adverse. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare, face urmatoarea precizare: "Chiar daca o substanta este pura din punct de vedere chimic, daca ea vine din animal, tot exista riscuri pentru cei care doresc sa tina post". Oricum, nici preotii nu incurajeaza consumul de produse supuse unor procese industriale, mai cu seama in perioada postului. Biserica indeamna la consumul de alimente naturale, care nu ne pun in pericol sanatatea.

Doar din animaleRosu cosenila (cunoscut si ca acid carminic sau carmin) E 120 este extras dintr-o insecta si se gaseste in inghetate, sucuri, iaurturi, bomboane, mezeluri. Pe langa faptul ca nu poate fi de post, E 120 are si efecte nocive. Poate provoca o serie de reactii alergice, rinite, astm, eruptii cutanate, pana la soc anafilactic. In afara de persoanele care vor sa tina post, trebuie evitat si de copiii hiperactivi si de suferinzii de Alzheimer si Parkinson.  
Ceara de albine, E 901, este utilizata pentru glazurare si este foarte des folosita pentru fabricarea gumei de mestecat. In principiu nu provoaca probleme de sanatate, insa persoanele sensibile trebuie sa fie atente sa nu consume o cantitate foarte mare. Shellacul, E 904, este un aditiv alimentar folosit ca agent de glazuare si de separare obtinut din anumite specii de insecte. In industria alimentara este utilizat pentru produse de cofetarie si fructe. Desi este considerat inofensiv, poate provoca iritatii ale pielii persoanelor cu anumite sensibilitati.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.