cronica plasticaLa Galeriile DANA: CREPUSCULARA VENETIE

Dan Constantinescu se defineste ca un pictor al discretiei, rafinamentului si aluzivului. Reflexiv ca orice structura intelectuala, pare sa aiba mai multe si dramatice intrebari decat raspunsuri. Disconfortul incertitudinilor il indarjeste pe drumul aflarii adevarului si, de aceea, foreaza adanc in maruntaiele lumii si ale propriei fiinte. Se cauta cu infrigurarea unui iconoclast si se afla cu smerenia unui eremit. De la maestrul sau, Corneliu Baba, a aflat ca poti ajunge la taina lucrurilor numai prin sacrificiul de sine, prin flagelari si intratabile nevroze. Opera de arta este singura in masura sa configureze labirintul fiintei interioare si sa marturiseasca povara Calvarului. Sevaletul devine astfel singura cruce pe care pictorul poate fi rastignit vreodata.
Aflat pentru a treia oara la Iasi, gratie invitatiei Galeriilor Dana de pe strada Lapusneanu, artistul ne-a propus, intr-o exemplara panotare, o altfel de lectura a unora dintre ciclurile care l-au impus in timp si care marcheaza un exemplar traseu al createi. Asocierea ideii de reconsiderare a semnelor identificabile pe zidurile memoriei ca trepte de definire a umanului si a sacralitatii cu gestul revelator al sintezelor cromatico-plastice conduce privitorul intr-un teritoriu al uimirii si satisfactiei de a putea trece dincolo de iluzoriul senzorialului, in universul perenitatii intelective. Capacitatea interogativa a artistului ofera premizele unei veritabile arheologii culturale, urmand traseele sinuoase de configurare a zestrei de valori ale umanitatii. Palimpsestul, de pilda, dezvaluie treptat atitudini si mentalitati convertite in semne al caror contur mizeaza pe aura vagului si aluzivului. Desfolierea straturilor succesive de depuneri ale vechilor culturi dezvaluie portretul unei lumi care a fost si cu care putem comunica doar prin istorie si arta. Istoria tine de factologie, arta de revelatie si miracol.
Sugestia zidului, fie ca este al memoriei sau al plangerii, devine o marturie elocventa a spiritului creator, al constructiei ce poate defini arhitectura simbolica a umanului. Litera, usile imparatesti, cupole sau abside, se intrezaresc asemenea unui vis unde nu logica guverneaza ansamblul, ci doar imprevizibilul. Rafinamentul invocat decurge din aproximatiile motivului pictural, formele sunt lipsite oarecum de forma, dar exulta prin continutul simbolic. In aceste panze se atinge nivelul inefabilului si al soaptei cosmice a timpului.
In registrul iconografiei ortodoxe de rit slav, umbra lui Rubliov devine o pecete stilistica si o icoana a dreptei credinte. Retina a retinut, in timp, dupa primele emotii traite in contact vizual direct cu sacralitatea manastirilor si icoanelor din Vladimiri si a celorlalte ctitorii din orasele Inelului de aur, ca artistul poate reface prin har traseele unei perpetue rugaciuni. In compozitiile lui Dan Constantinescu trebuie sa patrunzi cu smerenie si infiorare. Orice gest brusc ar putea strica vraja, misterul ascuns cu grija in profunzimile tabloului. Nici graba nu este admisa, deoarece lucrurile cu adevarat tainice au o subtilitate accesibila doar celor initiati. Satisfactiile intelectuale, estetice, sunt, desigur, rasplata bine meritata pentru cei care au avut ingaduinta de a rabda.
Dintr-o perspectiva similara trebuie sa stabilim racordul cu crepuscularele Venetii, ivite mai intai in visul artistului si abia mai apoi pe panzele din atelier. In acest apropo de Venetia, artistul a refuzat din intelepciune, tentante modele Petrascu sau Baba, Guardi sau Wateau si a conferit orasului din laguna stralucirea stinsa a unui prelungit amurg. Transparentele lichide ale tuselor amagitoare, arhitecura bizantina a cupolelor sau portalurilor marmoreene, silueta fastuoasa a Palatului Dogilor sau dantelariile ornamentelor de la San Marco fac din starea de spirit Venetia caligrama unui elogiu tacut. Venetia moare cu fiecare rasarit si renaste cu fiecare amurg. Dan Constantinescu face din barocul trairilor substanta unui vis diurn...

---

Despre autor: