Prezenta in Festivalul National de Teatru, de curand incheiat, a Nationalului clujean cu "Regele Lear", pus in scena de Tompa Gabor, a fost una dintre cele care au justificat faptul ca si in acest an Festivalul a fost dedicat regizorului. Iar afirmatia nu este decat pe jumatate o lauda, pentru ca productia Teatrului National "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca a aratat (o data in plus) cat de fragil este echilibrul intre viziunea regizorala si sustinerea ei pe scena de catre actori.
"Vindecarea omului prin suferinta"
Sa-l montezi pe Shakespeare a devenit in ultimii ani un act de curaj pe care tot mai putini regizori si-l asuma, Tompa Gabor fiind dintre aceia care "recidiveaza" periodic. (Nu s-au stins nici acum ecourile uneia dintre cele mai frumoase montari ale lui "Hamlet" care s-a intamplat pe o scena din Romania.) "In "Regele Lear" este vorba, poate, de cea mai complexa piesa in care se intrepatrund mai multe planuri si fire ale actiunii. Aici este vorba de o alegorie crestina, care m-a interesat pe mine personal, o alegorie crestina care a fost construita foarte precis si atent de Shakespeare, cu toate ca evita limbajul crestin, dar in mod evident, este vorba de vindecarea omului prin suferinta", marturiseste regizorul. Iar asumarea acestei alegorii crestine, cum o numeste Tompa Gabor, este, probabil, cheia cea mai la indemana pe care o ofera montarea de la Teatrul "Lucian Blaga". Dar nu e singura...
Imaginea cu care se deschide spectacolul este coplesitoare prin simplitate, borgesiana prin felul in care este decriptata scenic. Sa intinzi in fata o harta uriasa, pe care s-o rupi in trei si sa daruiesti cate o bucata din ea cui merita sau cui crezi ca merita este un gest care mimeaza gestul hristic la Cina cea de Taina, dar citit invers. Darul lui Lear este doar pentru cei ce stiu sa minta cu dulceata. Iar gestul lui aproape demiurgic de a imparti pamantul in trei este poate cel mai important dintre hybrisuri si cel dintai care va fi pedepsit. Este momentul in care echilibrul se rupe, in care lumea intra in declin, e momentul cand Lear incepe Drumul catre sine si catre izbavire. Pe harta rupta Regele trebuie sa gaseasca drumul inapoi. Iar ratacirea la care singur s-a condamnat (nu atunci cand i-a refuzat Cordeliei treimea ei de harta, ci, cu multi ani in urma, adanc in copilaria fetelor, cand si-a daruit iubirea in parti inegale), este singura cale de salvare.
Rege si Bufon
Si distribuirea lui Marian Ralea in rolul lui Lear are exact aceasta semnificatie. Sa dezvaluie un Rege puternic, aflat in toata puterea varstei, dar care simte la un moment dat dezechilibrul si faptul ca trebuie intai sa-si imparta lumea ca s-o aseze la loc. In fapt, montarea lui Tompa Gabor pare pe alocuri sa fie doar spectacolul lui Lear, Marian Ralea sustinandu-i foarte bine ideea de la inceput si pana la ultima scena. Osciland intre forta barbateasca si fragilitate umana, urcand pe treapta cea mai de sus a majestatii si coborand apoi pe cea mai de jos, Lear-ul lui Marian Ralea e si Rege, si Bufon in acelasi timp.
Realizate de Andrei Both, decorurile sustin si ele ideea regizorala, prin simplitatea liniilor si prin culorile care completeaza firesc fiecare intalnire scenica. Mai putin reusite sunt costumele Carmencitei Brojboiu, lipsite de nuante, ca niste sentinte lipite pe chipul personajelor inca de la inceput, intr-o lume impartita in bine si rau. Si cel mai evident este acest lucru in cazul celor trei surori, previzibil construite, intre alb matasos si feciorelnic la Cordelia (Anca Hanu) si rochii din piele in negru si rosu, la Goneril si Regan (Ramona Dumitrean si Elena Ivanca). De altfel, nici interpretarea celor trei surori nu iese din schemele desenate de costume, o parte importanta a complexitatii personajelor shakespeariene pierzandu-se in acest fel.
Extrem de bine gandit scenic, drumul Regelui fara regat prin pustiu, canducandu-l si lasandu-se condus de orb, concretizeaza esenta intregii montari. Inapoi la Adevar. La Lumina. Si la Intreg. Furtuna, intalnirile de pe drum, toate sunt punctate regizoral, subliniate, adesea in detrimentul altor cai care se deschid.
Intregul se recompune
Celelalte personaje sunt gandite in asa fel incat sa sustina si sa completeze traseul lui Lear. Furtuna nu-i afara, ci inauntru, orbirea si cautarea asemenea. Iar inima-harta rupta in trei nu se mai poate reface decat prin moarte. Simbolurile cu care este punctata montarea sunt de altfel subtile si se decripteaza firesc la momentul potrivit. Din pacate, mai putin exploatata scenic este dubla distribuire a Ancai Hanu in rolul Cordeliei si al Bufonului. Trimiterea este directa, Bufonul este Cordelia sub alt chip, propria lui constiinta devenita glas de Nebun, care-i sopteste sau ii striga adevarul in gura mare. Destul de palida in Cordelia si cu rostiri pe alocuri plate, in rolul Bufonului, Anca Hanu trece adesea pe langa talcul replicilor. Care se aprind frumos si promitator, dar se sting inainte sa ia foc.
Parabola lui Lear se deseneaza firesc de la inceputul si pana la final cand mortii se aduna in scena si refac harta cea mare cu care se deschide spectacolul. Ce-a fost rupt se lipeste la loc, intregul se recompune, cu vieti platite tribut.
"Regele Lear", de W. Shakespeare, Teatrul National "Lucian Blaga", Cluj-Napoca, traducerea textului Dragos Protopopescu si Mihnea Gheorghiu, revizuita de Viskz Andras; Regia: Tompa Gabor, Decorul: Andrei Both; Costumele: Carmencita Brojboiu; Mastile Ilona Varga Jaro; Muzica: Iosif Hertea; Miscarea scenica: Liviu Matei; Distributia: Marian Ralea, Ramona Dumitrean, Elena Ivanca, Anca Hanu, Cornel Raileanu, Adrian Cucu, Emanuel Petran, Miklos Bacs, Dragos Pop, Catalin Herlo, Ionut Caras, Dan Chiorean, Cristian Rigman, Ion Marian, Petre Bacioiu, Ruslan Barlea, Cristian Grosu, Catalin Codreanu