"As lasa totul pentru un apus de soare"   Marturisirile uneia dintre cele mai reputate jurnaliste, la cei 33 de ani pe care ii implineste astazi. Floriana Jucan...   "Implinesc 33 de ani astazi. Varsta christica la care ar trebui sa ma inalt la cer, divin, pentru a ma salva, dar la care neputinta-mi ma condamna la o existenta terestra comuna. Ii multumesc divinitatii ca mi-a dat inceputuri grele, tristeti originare si initiatoare in viata care m-au invatat doua lucruri: ca sunt singura pe lume printre oameni si ca nu-L am decat pe Dumnezeu. Toate bucuriile, ca, de altfel, si toate tristetile, mi-au revelat o realitate menita sa-mi sugrume micile mele accese de vanitate, sentiment pervers care-mi sopteste lingusitor la ureche cum c-as fi importanta, macar pentru ochii care saruta aceste randuri. Astazi, la 33 de ani, desi mi-am luat de la viata cu mult mai mult decat era ea dispusa sa-mi dea, stiu, vorba socratiana, nu ca nu stiu nimic, ci ca NU SUNT nimic. Un fir de praf, virgula-n enciclopedia universala, o silueta invizibila in univers, nu reprezint nimic pentru omenire si nici pentru timpul pe care-l traiesc. Sunt, precum ii scria Freud printesei Maria Bonaparte, «o insula de suferinta intr-un ocean de indiferenta» iar tenebrele fiintei mele ii tin departe chiar si pe cei mai curajosi, facandu-ma unic cunoscator al strafundurilor mele.  Desi ma-mbat cu elixirul notorietatii si al corului de voci care-mi urla din Inbox cat de importanta sunt si cum le dau sperante pentru ziua de maine, in adancul sufletului meu stiu ca nu va pune nimeni magnolii pe mormantul meu si ca memoria umana imi va sterge amintirea pentru a o inlocui cu chipuri vii. Constientizarea propriilor mele limite si a infimului pe care-l poarta numele meu m-a rastignit intre a ma darui in continuare celor care ma cheama sau a ma-nchide in propriile mele abisuri, in singuratatea-mi izbavitoare pentru victorii efemere sau esecuri greu de indurat! Am trait ani in care n-aveam nici ce sa mananc, nici ce sa-mbrac, nici ce sa sper. Au venit apoi altii in care cu o sacra si inocenta naivitate a celor 15 pe care-i aveam, alergam nebuna pe la foruri literare sperand ca ma vor ajuta pentru a-mi vedea visul cu ochii, acela de-a publica un volum de versuri inainte de implinirea varstei de 16 ani. Cativa ani mai tarziu, m-a iubit un barbat din pricina caruia am capatat notorietatea, uneori trambulina, alteori sabie a lui Damocles, gata oricand sa cada pentru a taia jugulara viitorului meu. A urmat un roman cu succes rasunator, care isi cere si astazi reeditarile justificabile pentru vanzarile lui uimitoare de atunci. Apoi o lunga penitenta sociala... un optimism robust caruia vreun moralist ii taia aripile... si-o munca de Sisif pentru a ajunge sa-mi fie contestat orice, dar nu valoarea! Putinul talent nativ in ale scrisului si permanenta mea dorinta de eruditie m-au ajutat sa devin, precum spunea Camil Petrescu nu reprezentativa, ci semnificativa.  Astazi, cand am facut singura revista "Qmagazine", acest copil nu din carne si oase, ci din pagini care va saruta degetele palmelor pentru ca nu-si pot striga altfel recunostinta, am fost intrebata deseori de cititori daca simt mai mult decat traiesc sau traiesc mai mult decat simt, punandu-ma s-aleg intre a avea iubirea unei lumi intregi sau a unei singure persoane ascunsa sub anonimatul unei iubiri imposibile. Si, uitand de genunchii mei juliti de atat mers spre inalturi profesionale sau spre topuri cu pretentii de sentinte sociale, am raspuns fara ezitare c-as lasa totul pentru un apus de soare vazut cu picioarele ude pe nisipul Mediteranei, respirand in doi, pentru plansul de neinteles al barbatului caruia i-am schimbat sfarsitul vietii intr-un nou inceput, pentru o izbavitoare prezenta in universului unui singur om: acela pe care-l iubesc. Am simtit toate sentimentele umane si toate formele fizice ale acestora, unele adunate de Descartes in Tratatul sau, altele care s-ar putea constitui in prelungirea acestuia. Tot ceea ce-ti amintesti la sfarsitul vietii sunt oamenii pe care i-ai iubit."   Luciditate "Constientizarea propriilor mele limite si a infimului pe care-l poarta numele meu m-a rastignit intre a ma darui in continuare celor care ma cheama sau a ma-nchide in propriile mele abisuri, in singuratatea-mi izbavitoare pentru victorii efemere sau esecuri greu de indurat" Floriana Jucan jurnalist