ORASE DOAR CU NUMELE
Incalzire cu lemne, fara apa curenta, fara canalizare. Cand a fost declarat oras in 2004, comuna Miercurea Sibiului nu indeplinea cele mai multe conditii legale pentru a justifica transformarea. Orasul cu un singur bloc e oras doar cu numele.


La intrare in Miercurea Sibiului te intampina o pancarta ce nu te lamureste daca localitatea in care ai intrat e sat sau oras. Casele sasesti, cu fatade aratoase, nu se deosebesc de cele din comunele prin care ai trecut pana sa ajungi la destinatie. Doua busturi ale unor personalitati locale si cladirea Primariei au un aer ceva mai citadin. Incertitudinea se risipeste in momentul in care citesti pe o placuta albastra "Primaria Orasului Miercurea Sibiului". Cuvantul "oras" a fost aplicat cu un plasture peste locul unde trebuie ca a fost scris pana nu demult - "comuna".


GLORIA MIERCURII. Cum te abati de la Drumul European E68 poti sa spui adio asfaltului. Doar o bucla neteda de beton de cateva sute de metri sparge monotonia ulitelor cu pietris. In piata centrala, in care primarul se lauda ca s-a turnat filmul "Ion", pavajul e denivelat ca spinarea costeliva a unui cal, iar apa de ploaie a sapat santulete hotarate.

Mandria primului gospodar al orasului, aflat la al doilea mandat, este ca a reusit sa redea Miercurii intr-o zi de mai gloria pe care, zice-se, a avut-o dintotdeauna. "Exista un sentiment ca oamenii sa-si ridice localitatea la un rang mai inalt. Miercurea are un trecut istoric mare", spune primarul Ioan Pavel. "La trecutu-i mare, mare viitor", si-a soptit in barba in 2004 primarul. Chiar daca orasul nu are spital, canalizare, apa curenta si oamenii se ocupa, in procent considerabil, cu agricultura, voia acestuia de a face din Miercurea Sibiului oras a fost implinita. "La declarare erau indeplinite conditiile: aveam trei camine culturale, aveam liceu (n.r. - care a retrogradat la grup scolar). Ce-i drept am mai tras de populatie un pic, nu sunt chiar 5.000, cum cere legea, dar multi vin aici vara, asa ca depasim...", explica acesta. Ca sa ne convinga, primarul ne spune ca orasul are industrie infloritoare, iar pentru carcotasi mesajul lui este ca "un oras isi forteaza, domnule, dezvoltarea": exista proiect pentru canalizare, pentru apa curenta, pentru asfaltare. Abia acum. In locul cabinetului medical ca de tara, primarul vrea sa faca un spital in lege. De curand a inceput chiar constructia unui supermarket. Impozitele au crescut din 2004 ca Fat-Frumos, de nu mai stiu oamenii de unde sa traga de pensii si salarii pentru a plati paguba de a fi ajuns orasean.

Asadar, cui foloseste trecerea de la comuna la oras, domnule primar? "Pai, noi, cei din Primarie, am resimtit foarte bine trecerea. Ne-au crescut salariile... Dar repet: nu am facut decat sa redau gloria Miercurii."


WILD, WILD WEST. Cum iesi din Primarie, realitatea tine cu tot dinadinsul sa-l contrazica pe edil la tot pasul. Pe o ulita, la nici doua minute de Primarie, ne iese in cale un barbat cu palarie de cowboy si cizme de cauciuc: echipament de orasean, ne explica, pentru a face fata "asfaltului". "Aici e ca in filmele alea cu cowboy. Aici e orasul disparut", ne lamureste nea Gheorghe, fan al westernurilor in timp ce face loc unei carute ce trece hurducaind. In oras sunt inregistrate, conform datelor de la Primarie, in jur de 150 de carute. "Iata canalizarea!", arata barbatul cu un gest larg al bratului santul baltind de pe margine. "Gaz? Ce vorbiti? Doar daca, ma scuzati, mananci fasole ai parte de asa ceva aici. Platesti ca la oras si nu ai parte de nici un serviciu", spune prinzand culoare in obraz.

Doua vecine blestema cu glas domol praful gros de pe drum pe care ploaia abia ce l-a potolit. Tanti Maria, imbracata cu o bluza pufoasa albastra si cu batic mustar, se uita chioras cand o intreb daca este oraseanca. "Ce oraseni? Aicea e sat, nu alta. Acolo in capua€™ satului e o ferma de animale si fiecare dintre noi are gradina si animale in batatura. O fabricuta de rame de lemn sau asa ceva mai spala rusinea «orasului». Pe ulita noastra au pus un praf din ala ca sa asfalteze dupa. L-au lasat luni in sir sa se spulbere si asfalt n-au mai pus. In satul asta, ca sa ai apa in casa, canalizare, iti faci pe cont propriu", spune tanti Maria.


ORÃ…SENII DE LA BLOC. Pe deasupra acoperisurilor de tigla se ridica statura de patru etaje a unui bloc. E singurul locuit, localnicii zic ca ar mai fi ramas unul de pe urma CAP-ului, dar a fost cumparat si nu mai stau oameni acolo. Asadar blocul de pe Strada Corneliu Medrea (n.r. - sculptor) a ramas ca un ultim argument al metamorfozei comunei in oras. La coltul cladirii, ce emana lumina roz din peretii casei scarii de culoarea bomboanelor, o intalnim pe Mariana. Tunsa scurt, muncita, cu un lighean de plastic in mana, femeia ia din apa de ploaie stransa la jgheaburile cladirii. "Cu apa asta spalam, ca e mai buna. Ma pun acuma sa sterg incaltarile copiilor, ca ne innamolim aicea, nu gluma. Restul apei - de la fantana", o spune ca pe un adevar ireductibil, aratand spre fantana cu gardulet din spatele cladirii.

Strada cu un nume "sofisticat", dupa cum zice Mariana, nestiind daca acest Medrea a fost scriitor sau domnitor, e una circulata. Printre gardurile din plasa de sarma, cararea namoloasa de aproape doi metri latime ii pune la incercare pe biciclistii curajosi.

Cele 12 familii care locuiesc in blocul flancat de gramezi de lemne taiate sunt dovada vie a struto-camilei care a devenit Miercurea Sibiului. Daca spun cuiva de la tara ca stau la bloc, locatarii din fosta cladire a CAP-ului ar putea starni invidii. Insa acest bloc e doar un patrulater de beton, feliat in mai multe camere, fara apa, fara veceu in casa, fara gaze. In jurul blocului cu muscate in geam locatarii au fost nevoiti sa-si faca o gospodarie de tara: au veceuri de lemn sapate la cativa metri de fantana, au curti cu oratanii, cotete de porc mirositoare, catelusi, nutret pentru animale, magazii; sarme de intins rufele chiar pe marginea "stadionului" orasenesc - un camp inzestrat cu doua porti. "Unii au purcelusi, altii n-au. asta e blocul nostru", rezuma situatia Gigel, un baiat cam bolnav, care spune in fiecare zi ca e ziua lui.


i Cum iesim la drumul european, dam peste nea Ion si nea Nicolae, oameni gospodari care descarca butuci de lemn dintr-un camion pentru iarna. "Oras ziceti... Si inainte, si acuma tot un drac. Ba parca e mai rau, ca s-au urcat la cer impozitele...", se plange nea Nicu sprijinit de prelata camionului. Dar nu au fost sa voteze la referendum cand s-a decis trecerea Miercurii Sibiului de la statutul de comuna la cel de oras? "Aaaa, am fost, parca am fost... Nu, aia era deja serbarea de oras, nu mai stiu daca a fost...", se consulta cei doi prieteni. Nea Ion, rosu in obraji si cu sort pe piept, e suparat pe faptul ca a venit iarna si lemnele sunt din ce in ce mai scumpe pentru pensia lui si a sotiei la un loc, adica 6 milioane batuti pe muchie. "Imi trebuie doua luni si jumatate in care sa nu mananc, sa nu iau medicamente, ca sa am de un camion de lemne. Mai am o vacuta, niste gaini sa ma descurc, altfel...", spune zambind cu rusine fostul brutar.
Pe una din ulitele de langa cimitirul orasului se zaresc pe inserat niste vaci. E ora la care vacarul aduce animalele. Presarati la raspantii, cativa sateni isi asteapta animalele baltate. "Nieeee", rasuna vocea vacarului pe deasupra huruitului de tir. Un sas batran cu sort bleumarin e bucuros ca are cui se plange cat timp sta si asteapta cireada, ca primarul nu face nimic in Miercurea. "Halal viata de oras", ne face cu ochiul, dupa care se pierde pe drumul serpuit de langa fostul spital, manandu-si Joiana.