O carte ale carei coperte sunt acoperite cu piele umana, despre care se presupune ca a fost prelevata de pe cadavrul unuia dintre membrii conspiratiei Gunpowder, publicata in 1606, va fi scoasa la vanzare in cadrul unei licitatii organizate la Doncaster, Marea Britanie, informeaza sky.com.
Se crede ca pielea utilizata pentru imbracarea copertelor cartii a fost prelevata de pe cadavrul unuia dintre membrii conspiratiei Gunpowder (Powder Treason).
In 1605, un grup de catolici englezi a pus la cale asasinarea regelui James I al Angliei si al VI-lea al Scotiei a familiei acestuia si a majoritatii aristocratiei protestante. Grupul a planuit sa faca acest lucru printr-un singur atac cu explozibili asupra Parlamentului britanic, la 5 noiembrie 1605. Gunpowder Plot a fost unul dintre numeroasele comploturi nereusite impotriva regelui James I.    


HIMERA. Pe coperta cartii  intitulata "A True And Perfect Relation Of The Whole Proceedings Against The Late Most Barbarous Traitors, Garnet A Jesuit And His Confederates" si care prezinta sfarsitul conspiratorilor, se poate vedea obrazul unei fantome, daca este privita dintr-un anumit unghi.
Cartea a fost publicata in 1606, la cateva luni dupa ce preotul iezuit Henry Garnet a fost capturat si executat pentru rolul sau in complot.
Proprietarul cartii, care a tinut sa ramana anonim, a declarat ca si-ar dori ca acest obiect rar si bizar sa intre in posesia unui muzeu pentru a fi vazut de publicul larg. El crede ca semnele de pe piele au fost provocate de torturi. Pe coperta se poate citi o inscriptie in limba latina, "penitenta severa pedepseste carnea", care vrea sa arate oamenilor ce s-a intamplat cu victima.