Cresterea pietei telefoanelor mobile, cea mai mare din lume pe segmentul aparaturii electronice destinate populatiei, se va mentine la un nivel ridicat in ultimul trimestru, in contextul cererii sustinute de perioada Sarbatorilor de iarna, potrivit f
Cresterea pietei telefoanelor mobile, cea mai mare din lume pe segmentul aparaturii electronice destinate populatiei, se va mentine la un nivel ridicat in ultimul trimestru, in contextul cererii sustinute de perioada Sarbatorilor de iarna, potrivit firmei de cercetare Gartner, citata de Reuters.
"Cred ca va fi o perioada buna de Craciun, care va inregistra o crestere de 10-15% comparativ cu anul trecut", a declarat Carolina Milanesi, analist la Gartner.
Cei mai importanti furnizori de telefoane mobile au previzionat ca piata va creste in perioada octombrie - decembrie cu peste 10% fata de trimestrul al patrulea al anului trecut.
Companiile au comercializat, in perioada iulie-septembrie, 289 de milioane de telefoane mobile, avans impulsionat de pietele din Asia si Africa, care au contribuit in cea mai mare masura la cresterea cu 15% a vanzarilor comparativ cu anul precedent.
Gartner considera ca vanzarile anuale sunt pe cale sa atinga sau chiar sa depaseasca previziunile sale anterioare, de 1,134 miliarde de telefoane mobile.
Milanesi considera ca pietele din vestul Europei ar trebui sa raporteze un nivel ridicat al vanzarilor in perioada Sarbatorilor, sustinute de aparitia noilor modele ale unor producatori importanti, precum Nokia si Sony Ericsson, in timp ce rata de crestere a pietelor emergente din Africa si Asia va ramane una alerta.
"India si China nu prezinta niciun semn al unei posibile incetiniri", a adaugat Milanesi.
Grupul finlandez Nokia, care si-a majorat cota de piata de la 35,1% in trimestrul al treilea al anului trecut la 38,1% in perioada similara a 2007, a fost principalul beneficiar al avansului inregistrat de vanzari pe pietele emergente. Cel mai mare producator de telefoane mobile din lume raporteaza lunar 8 milioane de noi clienti numai pe piata indiana.
Compania sud-coreeana Samsung a depasit Motorola, cu o cota de piata de 14,5%, comparativ cu cea de 13,1% detinuta de producatorul american, a aratat Gartner.
De asemenea, Sony Ericsson si LG Electronics si-au majorat cota de piata la 8,8%, respectiv 7,1%.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.