Albanezii si sarbii nu au reusit sa ajunga la un acord in privinta statutului provinciei Kosovo, a anuntat ieri pre­sedintele kosovar de etnie albaneza, Fatmir Sejdiu, citat de BBC. Negocierile intre de­legatiile albaneza si sarba s-au desfasurat la Baden, in Austria, ieri aflandu-se in cea de-a treia zi si ultima. "Regret sa va informez ca nu exista un acord cu sarbii", a anuntat Sejidu, exprimandu-si astfel regretul pentru faptul ca reglementarea statutului provinciei sarbe a ratat si "ultima sansa" de a ajunge la un  compromis.  ANULARE. La negocieri au participat si delegatii din SUA, Rusia si Uniunea Europeana, iar raportul negocie­rilor de la Baden va fi prezentat Natiunilor Unite pana la data de 10 decembrie, cand Kosovo vrea sa-si proclame unilateral independenta, in lipsa unui compromis intre comunitatile albaneza si sarba din provincie, ce ar putea fi gasit pana atunci. Premierul sarb Vojislav Kostunita declarase, la inceputul discutiilor de la Baden, ca independenta ceruta de albanezii majioritari din Kosovo nu poate fi obtinuta legal printr-o declaratie unilaterala a acestora. Minoritatea sarba si guvernul de la Belgrad se opun categoric acestei manevre, iar presedintele sarb, Boris Tadici, a anuntat, de altfel, ca "Serbia va anula" orice decizie unilaterala a albanezilor privind independenta provinciei sarbe. In ultimii opt ani, Kosovo a fost administrat de ONU, iar fortele armate sarbe au fost obligate sa paraseasca regiunea, dupa bombardamentele NATO din 1999.