"Principala urmare este ca ordonanta nu se mai aplica, iar acest act legislativ trebuie regandit astfel incat sa respecte Constitutia. Prezenta unor judecatori intr-o comisie de asa natura incalca principiile separarii puterilor in stat. O alta urmare este ca intentia Guvernului Tariceanu de a bloca avizul prezidential al dosarelor sensibile nu se mai realizeaza", ne-a declarat profesorul de drept constitutional Ioan Stanomir. Cu cele doua texte de lege declarate neconstitutionale, profesorul concluzioneaza: "Se poate spune ca Traian Basescu poate da avizul inceperii urmaririi penale fara o comisie. Ne aflam intr-un moment in care atributiile presedintelui par sa fie extinse".
Profesorul de drept Corneliu Liviu Popescu crede ca existenta unei comisii de avizare este oricum in plus: "Presedintele are dreptul neconditionat, prin Constitutie, sa ceara inceperea urmaririi penale fata de un ministru". Totusi, apele se vor limpezi abia dupa ce Curtea isi va publica motivarea acestei decizii. "CC poate face ce vrea, nu ar fi prima oara. Poate motiva ca a considerat neconstitutionala componenta acestei comisii, si atunci s-ar impune regandirea ordonantei de urgenta. Sau poate contesta existenta in sine a unei astfel de comisii, si atunci presedintele nu va mai avea nevoie de un aviz", explica profesorul Popescu.
Pe vremea cand ministrul Justitiei, Tudor Chiuariu, anunta celebra sa ordonanta de urgenta, seful DNA, Daniel Morar, declara intr-o emisiune televizata: "Ar fi bine ca aceasta comisie sa nu fie, pentru ca nu-mi convine sa-mi divulg probele in fata unei comisii, ci sa hotarasc eu, ca procuror, cand ii spun celui cercetat ce probe sunt. Mai grav, nu imi convine ca probele din dosar sa mearga in fata Parlamentului si 300 de oameni sa vada toate probele care exista in dosar, inainte ca eu sa-i fi putut lua macar o declaratie".
Despre autor:
Sursa: Romania Libera
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Maia, fiica lui Teo Trandafir, a cucerit podiumul la 21 de ani: Este prima...
Sursa: kudika.ro
-
Horoscop bani săptămâna 15-21 iunie: Nu te grăbi să investești! Astrele...
Sursa: garbo.ro