85% - fonduri europene, 15% - cofinantare nationala
Proiectul se desfasoara pe doua axe prioritareAutoritatile publice centrale si locale vor putea beneficia incepand de anul viitor si pana in 2013 de fonduri europene ce totalizeaza 250 de milioane de euro, pentru viitoarele proiecte destinate eficientei serviciilor publice.
Programul vizeaza cresterea capacitatii institutionale si a eficientei administrative publice la nivel local si central, prin imbunatatirea managementului politicilor publice si imbunatatirea relatiei dintre cetatean si functionarii publici.
Ministrul Internelor si Reformei Administrative, Cristian David, a explicat ieri, intr-o conferinta de presa, ca programul, in valoare de 246.014.081 de euro, este finantat din Fondul Social European, cu un raport de 85%, iar restul de 15% sunt bani ce provin dintr-o cofinantare nationala.Proiecte de minimum 100 de mii de euroDirectorul adjunct al Autoritatii de Management pentru Programul Operational Dezvoltarea Capacitatii Administrative, Ruxandra Popovici, a declarat ca proiectul vizeaza "imbunatatirea de structura si de proces a managementului ciclului de politici publice", prin aceasta intelegandu-se, printre altele, imbunatatirea procesului de luare a deciziilor la nivel politico-administrativ, dar si a sistemelor de raportare a performantei.
"Cea de-a doua axa prioritara este imbunatatirea calitatii eficientei furnizarii serviciilor publice, cu accentul pus pe procesul de descentralizare in special in sectoarele prioritare, respectiv sanatate, invatamantul preuniversitar si asistenta sociala, precum si in privinta cresterii calitatii serviciilor", a explicat aceasta.
Beneficiarii programului, autoritatile publice locale si centrale, organizatiile non-guvernamentale si mediul academic pot depune proiectele, ce au o valoare minima de 100 de mii de euro, pentru elaborarea de studii, metodologii, module de pregatire, programe de instruire, sondaje de opinie sau planuri strategice, incepand cu ianuarie 2008.
Acestea vor fi selectate in functie de relevanta, coerenta si sustenabilitate, eficienta cheltuielilor si contributia la politici europene. Sumele investite in proiectele ce vor fi acceptate vor veni in functie de importanta si necesitatea lor, dar si in functie de data la care ele vor fi inregistrate.
Grupurile de lucru care vor studia propunerile pentru noile proiecte sunt stabilite de comun acord cu Autoritatea de Management pentru Programul Operational "Dezvoltarea capacitatii Administrative" si prezidate de catre reprezentantul Agentiilor de Implementare. Atat membrii acestui grup, cat si expertii invitati se vor ocupa de evaluarea detaliata a proiectelor pe baza criteriilor aprobate de comitetul de evaluare al Programului Operational.Plata, pana in 2015Potrivit "Programului Operational Dezvoltarea Capacitatii Administrative", publicat de MIRA, Romania se afla in al 15-lea an de modernizare si in al 6-lea an de reforma a administratiei publice (RAP). Prin proiect este sustinuta ideea ca eficienta serviciilor publice duce la o productivitate crescuta in economie, ceea ce va duce la un surplus de locuri de munca si la o dezvoltare socio-economica a tarii.
Exista o principala deosebire intre aplicarea RAP la nivel central si la nivel local. Tipul activitatilor la nivel central pune mai ales accentul pe formularea de politici, pe aplicarea legislatiei, pe functia de supraveghere si pe cea regulatorie.
La nivel local, RAP se ocupa de functionarea eficienta a serviciilor publice.
Implementarea PO DCA se va desfasura in perioada 2007-2013, potrivit prevederilor Regulamentelor Uniunii Europene, iar platile se vor efectua pana in 2015.
Managementul Programului este realizat de Autoritatea de Management (Ministerul Internelor si Reformei Administrative).