Tendinta de reasezare a cursului euro/leu in culoarul 3,5 - 3,6 lei va avea ca efect direct o crestere a costurilor in lei la imprumuturile in valuta.
Conform unui comunicat al BNR "creditul neguvernamental a crescut in octombrie cu 3,3 la suta
Tendinta de reasezare a cursului euro/leu in culoarul 3,5 - 3,6 lei va avea ca efect direct o crestere a costurilor in lei la imprumuturile in valuta.
Conform unui comunicat al BNR "creditul neguvernamental a crescut in octombrie cu 3,3 la suta (2,3 la suta in termeni reali) fata de luna precedenta, pana la nivelul de 133319,6 milioane lei. Creditul in lei a crescut cu 3,3 la suta (2,3 la suta in termeni reali), in timp ce creditul in valuta exprimat in euro a crescut cu 4,0 la suta (exprimat in lei, creditul in valuta a crescut cu 3,3 la suta). La 31 octombrie 2007, creditul neguvernamental a inregistrat o crestere de 51,4 la suta (41,7 la suta in termeni reali) fata de 31 octombrie 2006, pe seama majorarii cu 40,5 la suta a componentei in lei (31,5 la suta in termeni reali) si cu 63,3 la suta a componentei in valuta exprimata in lei (exprimata in euro, cresterea creditului in valuta a fost de 72,4 la suta)".
Aceasta evolutie era pusa de Florin Georgescu, prim-viceguvernator BNR, pe seama aprecierii monedei nationale, euro coborand in vara pana aproape de pragul de 3 lei cat si a costurilor de creditare mai mici in cazul altor monede. Procentul celor care s-au imprumutat in alta moneda decat cea in care incaseaza veniturile a ajuns la sfarsitul lunii septembrie la 37,32%, cu 2,73% peste nivelul inregistrat cu un an in urma.
Recenta criza a fondurilor de credit ipotecare americane cu grad ridicat de risc, care, conform unor calcule, vor produce pagube de sute de miliarde de euro institutiilor financiare care au plasat in obligatiunile "subprime".
Aceasta va avea efecte directe asupra imprumuturilor realizate in valuta, prin cresterea costurilor la care vor fi supuse bancile comerciale, datorita conditiilor mai grele de imprumut de pe pietele externe, datorita luarii in calcul a unei prime pentru risc, urmare a schimbarii perceptiilor asupra economiei Romaniei, dupa ce S&P a anuntat o posibila schimbare, in sens negativ, a ratingului de tara. In acest moment, o serie de tari din Europa Centrala si de Est, printre care si Romania, "sunt vulnerabile la criza globala a creditelor, date fiind dezechilibrele macroeconomice pe care le inregistreaza si ar putea suferi intr-adevar o anumita presiune", a apreciat un analist al firmei East Capital.
Pe de alta parte se asteapta ca Banca Centrala Europeana sa decida, in urmatoarele doua luni, o majorare a dobanzii sale de politica monetara de la 4 la 4,25%.
In aceasta situatie bancile vor transfera costurile suplimentare catre clienti, ceea ce va conduce la o crestere a numarului de restantieri. Biroul de credit a inregistrat, pana in prezent, date privind comportamentul financiar al unui numar de 3,8 milioane de persoane, cu peste 6 milioane de conturi, in crestere cu 2 milioane de persoane fata de 2006.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.