Ne uitam la televizor intr-o camera spatioasa, ca un fel de sufragerie, cu o canapea pe colt, in timp ce "peste drum" se afla ecranul pe care ruleaza desene animate. Liniste deplina intre peretii viu colorati, calzi, la care se adauga podeaua acoperi
Ne uitam la televizor intr-o camera spatioasa, ca un fel de sufragerie, cu o canapea pe colt, in timp ce "peste drum" se afla ecranul pe care ruleaza desene animate. Liniste deplina intre peretii viu colorati, calzi, la care se adauga podeaua acoperita de covorase cu fel si fel de personaje din povesti. In schimb, fiinta de langa mine pare sa nu remarce nimic din toate astea. Priveste in gol. Ea este acea Corina despre care s-a relatat atat de mult in toata presa, cu mai bine de o luna in urma, fata din comuna Zorleni, satul Popeni, judetul Vaslui, dupa care ar fi alergat multi barbati, de la cei care umbla in doua picioare pana la altii care merg in trei, cu tot cu bastonul. Si ca din cauza ei s-au imbolnavit masculii de sifilis. Dialogul ochilor Sta ghemuita pe canapea, cu genunchii la gura si in pozitia asta pare si mai mica decat am vazut-o prima oara. Tace. Nici eu n-o intreb prea multe, ca oricum n-are chef de vorba. Mai sunt cativa copii care vin si pleaca din camera, vorbesc intre ei, dar mai mult in soapta. Corina sta la locul ei, neclintita. Parca e rupta total de tot ceea ce e in jurul ei. E si normal. Abia a ajuns in locul acesta. Cand am intrat prima oara aici, fetita de 12 ani s-a ridicat in picioare, ca si ceilalti micuti, sa ne salute ca musafiri ce eram. Nu mi-a venit sa cred ca ea este cea despre care altii au spus ca nu-si arata varsta, ca e mai dezvoltata decat in mod normal. Ma asteptam sa vad cine stie ce Ileana Cosanzeana, dar cand colo am in fata mea un trup uscativ, o fata arsa de soare, un par tuns scurt, baieteste, un spate usor curbat, ca si cum multe greutati a indurat fiinta aceasta. Si niste ochi tristi. Nu am vazut niciodata ochi mai tristi ca acestia. La un copil. Prajiturile miraculoase Vreau sa leg cu ea un dialog, dar intrebarile se izbesc ca de un zid al tacerii. In schimb, imi evita privirea si se strange tot mai mult, ca un arici, incercand sa dispara in spatele treningului pe care il poarta. La o singura intrebare imi raspunde repede. Am vrut sa stiu ce va face in viitor. Zice ca vrea sa se intoarca in sat, la parinti, apoi se ascunde din nou in "cochilia" ei. Dar peste numai cateva clipe se intampla ceva cu totul neasteptat. Colega mea de la "Adevarul de Vaslui", Cezara Mironica, alaturi de care am venit la Centrul de primire in regim de urgenta pentru copilul abuzat, neglijat si exploatat si copiii strazii, din Barlad, se apropie de Corina si o intreaba daca vrea sa-i aduca prajituri, mai tarziu. Fata nu intelege pe moment despre ce e vorba, apoi ne dam seama ca micuta nu stie ce sunt alea prajituri. Si cand te gandesti ca fusese chestionata asupra felului prajiturii, daca sa fie cu sau fara frisca! Dupa ce afla ca e ceva gustos de te lingi pe degete, vad copilul asta cum se trezeste parca din letargie, ochii ii
sclipesc de bucurie si se imbujoreaza.
Despre autor:
