La modul schematic si simplificat, viata publica, asa cum o vedem la televizor, are o forma si un continut. Forma inseamna cluburi de fotbal, partide politice, institutii media si, in general, orice marca ce presupune angajati cu o cota pe piata perceptiilor publice. Continutul inseamna fotbalisti, vedete, politicieni etc. Intre forma si continut exista doua reguli care functioneaza alternativ, in doi timpi. Timpul 1 e atunci cind fotbalistul, vedeta sau politicianul se arata a fi trup si suflet de partea clubului, a televiziunii, a partidului din care fac parte. Atunci toate declaratiile actorului exprima atasamente de natura profunda. Fotbalistul e amorezat de clubul la care joaca, politicianul vorbeste ori de cite ori are ocazia despre convingerile sale ideologice absolute si asa mai departe. In acest moment, personajul in cauza lupta pentru culorile clubului sau pentru trimful doctrinei in care crede. Peste un timp, acelasi fotbalist semneaza un contract cu un alt club, politicianul trece in alt partid, iar vedeta apare pe un alt post de televiziune. Dintr-o data, declaratiile nu mai au nimic romantic in ele, nu mai fac referire la culorile clubului, la ideologie, la sigla postului si la colegii care erau ca niste frati. Brusc, iubirea se transforma in profesionism. Aceiasi actori joaca in alt rol, in alta piesa, sub bagheta altui regizor dintr-un alt teatru. Ceea ce ma uimeste placut de fiecare data e usurinta cu care reusesc suporterii sa accepte aceasta suava si fireasca ipocrizie a actorilor publici.