Jocul confuziilor nu a incetat, ci, din contra, a fost amplificat de o campanie care a impartit sau, in orice caz, a urmarit sa separe griul de neghina.

Clivajul care a impartit Romania in cei buni si cei rai a redus dezbaterea publica la un simulacru. Si, astfel, interesul politic s-a substituit judecatii morale, iar aceasta, cind a mai fost totusi prezenta, a inlocuit expertiza stiintifica. Asa ca Traian Basescu poate sa-l urmeze, fara sa stie, pe Arnold Schwarzenegger. Acelasi mesaj, curatenia politica, si acelasi instrument simbolic, matura, erau folosite si de Terminator cind, in 2003, a candidat si, ca urmare a revocarii guvernatorului democrat Gray Davis, a si cistigat functia de guvernator al statului California. Spectacolul si spectacularul au prevalat si in cazul acestui referendum. Si, oare, s-ar fi putut altfel cind la mijloc este o confruntare? Nevinovata intrebare de la referendum este dublata de un conflict ce pare ireductibil: cel dintre presedinte si clasa politica. Or, intr-un conflict nu e loc de nuante sau de dezbateri. Pentru a potenta mesajul, consultantii politici ai presedintelui au folosit involuntar o forma de reducere la absurd. Anulind orice calitate a celorlalte sisteme electorale si cautind sa elimine definitiv si irevocabil adversarul, acestia au produs un efect pervers: indoiala. Iar aceasta demotiveaza.

Teoria conspiratiei, ale carei variante contextuale au fost folosite si in aceasta campanie referandara (boicotul mediatic, complotul oligarhiei transpartinice etc.), este, cum o demonstra Karl Popper, o consecinta a exacerbarii rationalismului. Caci, daca adevarul e atit de evident pe cit afirma rationalismul, ascunderea lui nu poate fi decit rezultatul unei conjuratii menite sa mentina ignoranta. Iar rationamentul prin absurd, care urmareste sa dovedeasca adevarul unei propozitii demonstrind absurditatea propozitiei complementare, se preteaza perfect la aceasta situatie. Doar ca, atunci cind nu poate proba falsitatea judecatii contrare deducind consecintele ei absurde, jocul cu reducerea la absurd se poate intoarce impotriva celor ce l-au promovat.

Jocul de-a uninominalul a intrat si el sub semnul absurdului. Astfel, la confuzia initiala privind terminologia, prin care circumscriptia uninominala era asociata automat sistemului de repartizare a mandatelor, s-au adaugat noi confuzii care sa demonstreze indubitabil „adevarul" sistemului majoritar absolut sau, cum i se mai spune, in doua tururi. Confuzia intre sistemul majoritar relativ, sau intr-un tur, si cel majoritar absolut creeaza impresia ca exista o multime de cazuri de comparat. Se spune, spre exemplu, ca sistemul majoritar se foloseste in 19 tari.

E adevarat, doar daca nu face distinctia intre cele doua tipuri de sisteme majoritare. Pentru ca la alegerile parlamentare sistemul majoritar absolut se foloseste doar in Franta si orice asociere cu celalalt sistem majoritar e lipsita de sens. In stiinta insa, un singur caz nu e suficient pentru a trage concluzii generale.

Sistemul electoral francez este rezultatul unei istorii politice particulare. Dincolo de faptul ca reforma acestui sistem e pusa in discutie chiar de presedintele Sarkozy, extrapolarea sa in cazul Romaniei este cel putin riscanta. Iar reducerea la absurd a ascuns efectele secundare ale sistemului electoral francez si ale majoritatii parlamentare fabricate pe care acesta o favorizeaza. Actualitatea ne ofera un exemplu clar al acestei situatii: Franta se confrunta in aceasta saptamina cu grevele in mai multe sectoare de activitate (transporturi, energie, educatie, sector public, universitati, justitie). Si totul pentru ca majoritatea parlamentara iesita din alegerile din iunie nu a negociat, ci a aplicat mecanic regula majoritatii.